Proprietarul Mega Image, ”creștere puternică” a vânzărilor la nivelul regiunii
Ahold Delhaize, proprietarul magazinelor Mega Image și Shop & Go, a raportat pentru trimestrul al treilea o cifră de afaceri de 1,65 miliarde de euro la nivelul regiunii Europa Centrală și de Sud-Est (care include și România n.r.), marcând o creștere de 6,4% la rate de schimb constante, prin comparație cu același interval al anului precedent. Vânzările nete comparabile, excluzând combustibilii, au înregistrat în intervalul menționat o creștere de 4,5%.
”În regiunea Europa Centrală și de Sud-Est am raportat o creștere puternică, în principal pe piețele din Cehia și România, însă trebuie menționat și faptul că Grecia și Serbia și-au îmbunătățit indicatorii financiari prin comparație cu trimestrele precedente”, a declarat Frans Muller, CEO-ul Ahold Delhaize.
În trimestrul al treilea, la nivelul regiunii au fost inaugurate 148 de magazine în România, Grecia și Serbia, cea mai mare parte dintre acestea fiind pe segmentul convenience.
Cât despre performanța la nivel de grup, Ahold Delhaize a raportat în trimestrul al treilea al acestui an venituri de 16,7 miliarde de euro, în creștere cu 2,9% la rate de chimb constante, în timp ce vânzările online au înregistrat un avans de 29,5%, până la pragul de 1,10 miliarde de euro. În ceea ce privește profitul net, retailerul a opținut un rezultat de 453 milioane de euro, în ușoară scădere față de T3 al anului precedent.
Adaugă comentariu nou