FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Profi a lansat cel de-al patrulea format de magazin: ProfiGO

Profi a lansat cel de-al patrulea format de magazin: ProfiGO

Un nou concept de magazin își face loc în portofoliul Profi, fiind al patrulea format cu care va activa pe piața locală. Este vorba despre ProfiGO, concept anunțat de conducerea companiei încă de anul trecut, în septembrie, la inaugurarea magazinului concept Profi de la Ploiești, în cadrul căruia era testat ca zonă de convenience.

Primele două magazine pilot ProfiGO s-au deschis simultan astăzi în Timișoara, combinând funcționalitățile magazinului de proximitate cu cele ale unuia de convenience. Cele două unități sunt versiuni remodelate ale magazinelor care deja funcționau la parterul sediului Profi, pe Calea Sever Bocu nr.31, și pe Intrarea Doinei, nr. 19-21.

„Viitorul ProfiGO este o combinație de discounter și convenience, cu o gamă destul de largă de sortiment ready to eat/alimente la pachet, iar experiența noastră de până acum arată că avem șansa să câștigăm această piață”, susține Pawel Musial, Director General Profi Rom Food.

Ca toate conceptele noi implementate de retailer, și ProfiGO reprezintă un proiect pilot și, în funcție de rezultatele obținute, va fi extins la nivel național. Dezvoltarea rapidă se va vedea abia de anul viitor, dar primele estimări vorbesc despre un număr de 10-15 magazine ProfiGO.

„Magazinele noastre pilot sunt întotdeauna magazine deja existente, pentru că dorim să putem vedea cât de eficient este formatul nou în comparație cu cel anterior. De fapt, se poate spune că magazine ProfiGo sunt deja în funcțiune, dar se ascund sub banner-ul City, căci deocamdată nu dorim să le prezentăm”, explica Pawel Musial într-un interviu acordat recent revistei Progresiv.

Treptat, aceste magazine vor fi remodelate astfel încât să capete noua înfățișare ProfiGO, mai primitoare, și un sortiment mai larg de produse ambalate gata de consum.

„ProfiGO este o nouă provocare îndrăzneață lansată în retailul modern de Profi care, de la 67 de magazine în anul 2010, a ajuns să fie astăzi rețeaua cu cea mai mare acoperire geografică din România, cu peste 1400 de magazine. Seria provocărilor făcute de acest retailer mereu surprinzător include inaugurarea, la Sighișoara, a primului magazin modular din Europa de Sud Est, deschiderea, la București, a primului Magazin din Gheață din lume, sau crearea formatului Profi Loco, dedicat zonelor rurale din România, zone anterior considerate inaccesibile retailului modern, ca să menționăm doar câteva exemple”, adaugă reprezentanții retailerului.

Potrivit datelor comunicate oficial, în 2024, pe teritoriul României ar urma să funcționeze 2.561 de magazine Profi, în cele patru formate deja comunicate, cel mai nou dintre ele - ProfiGO.

Într-o declarație recentă făcută de directorul general Profi Rom Food, pe piața locală de retail există cel puțin 2.000 de locații potențiale pentru extinderea celor patru branduri Profi. De altfel, planurile companiei vizează o expansiune accelerată în următorii trei ani, ceea ce presupune inaugurarea a peste 1.300 de magazine până în 2024.

Deși extinderea rețelei de magazine Profi vizează sute de noi locații anual, Pawel Musial spune că mai importantă este „calitatea magazinelor” decât numărul lor. Adică, în termeni financiari, contează cifra de afaceri per magazin și eficiența punctelor de vânzare. Compania ia în calcul mai multe remodelări pentru anul 2021, cu accent pe schimbarea locațiilor existente care au cel mai mare potențial de creștere, adică supermarketurile.

„Ne dorim cel puțin 20 de astfel de magazine anul acesta. Subliniez, totuși, că vom lua deciziile finale numai după încheierea testelor, după deschiderea mai multor magazine în acest format (n.r. Monaco) și după ce vom decide cu privire la modelul final de funcționare. După aceea, vor urma aproximativ 10-15 magazine în format City și 10-15 magazine ProfiGO. Dezvoltarea lor rapidă va avea loc din 2022”, explică Pawel Musial.

Profi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 8,83 miliarde de lei (1,8 mld. euro) față de 7,26 miliarde de lei în 2019, evoluție bazată în mare parte pe expansiune. În termeni like-for-like, creșterea businessului Profi a fost de 7%.

Cu peste 22.000 de angajați și un ritm de creștere ce depășește 200 de magazine pe an, Profi țintește spre a doua poziție din retailul românesc în anul 2024, „și ulterior chiar mai sus”, potrivit reprezentanților companiei.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content