FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Paco Supermarkets se listează pe Bringo

Paco Supermarkets se listează pe Bringo

Paco Supermarkets, unul dintre cei mai importanți jucâtori din retailul local independent, a semnat un parteneriat cu Bringo pentru extinderea livrărilor la domiciliu. La baza acestei decizii a stat dorința de dezvoltare a segmentului de online și de livrare la domiciliu, iar listarea pe Bringo este doar primul pas în acest sens.

“Am luat această decizie pentru că livrările la domiciliu sunt un “must”, dar și pentru imagine și cifre. Pentru noi este important că am reușit să atragem atenția companiei Bringo și acest parteneriat ne validează convingerea că suntem ce trebuie”, a declarat Feliciu Paraschiv, Director General și fondator al retailerului vrâncean.

Paco Supermarkets a intrat în hora online-ului în august 2021 printr-o platformă dedicată, pacomarket.ro, care a venit în completarea portofoliului de canale de vânzare oferite de retailer, respectiv supermarketuri, magazin cash&carry și posibilitatea de a face comenzi telefonice și asigurarea livrărilor la domiciliu prin serviciul DeliveRo. Odată cu listarea pe Bringo retailerul estimează creșteri de vânzări atât în online, cât și în formatul fizic odată cu notorietatea.

“Ponderea vânzărilor online în total cifră de afaceri este mică, de câteva procente. Suntem sub media declarată a pieței, dar potențial există. Shopperii devin din ce în ce mai comozi și globalizarea face produsele pe care ei le consumă din ce în ce mai comune și mai prietenoase. Dacă ma întrebați cu cât vor crește vânzările, în online o să avem cifre sigure peste câteva luni, când se va cristaliza relația de business, iar în magazinele fizice nu pot fi măsurate creșterile, dar cu siguranță vor fi”, mai spune antreprenorul.


Citește șiPaco Supermarkets: 2022 va fi un an extrem de dificil pentru industria de retail


În ceea ce privește planurile de viitor, retailerul mizează pe extindere și semnarea de noi parteneriate. ”Vom ajunge ca în viitor toți jucătorii din retail să fie listați pe toate platformele de e-commerce. Expansiunea în online e mai grea la început, până faci fotografii produselor, până aranjezi site-ul, produsele. Apoi, totul se reduce la aplicații API de transfer date”, a completat Feliciu Paraschiv.

Bringo lansată în 2015 de către Beta Software Management și Ascend Netsolutions și preluată în 2017 de către Carrefour este folosită acum sub diferite branduri în cinci țări: România, Argentina, Belgia, Franța și Maroc. Astfel, ținând cont de evoluția puternică a conceptului Bringo la nivel mondial, Grupul Carrefour a considerat necesară crearea unei structuri internaționale, parte din grup, care să coordoneze eforturile locale din fiecare țară și strategiile de dezvoltare la nivel internațional. Noua entitate juridică, Bringo International, este coordonată începând din 3 ianuarie de Cătălin Samara, Director Operațional și E-commerce și membru al Comitetului Executiv al Carrefour România.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content