FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Orkla, o nouă achiziție la nivel internațional

Orkla, o nouă achiziție la nivel internațional

Orkla Food Ingredients a cumpărat compania de vânzări și distribuție Gortrush Trading, care furnizează accesorii și ingrediente pentru înghețată către comercianții și distribuitorii de profil din Marea Britanie. Cu sediul în Irlanda de Nord, compania a obținut o cifră de afaceri de 4,5 milioane de lire sterline în anul fiscal care s-a încheiat pe 30 septembrie 2020, conform informațiilor furnizate de Orkla.

Este a doua tranzacție pe care Orkla o face pe piața de înghețată din Marea Britanie. În 2019, Orkla a achiziționat Confection by Design, furnizor de ingrediente pentru producători de înghețată și dulciuri, dar și pentru cofetării.

Gigantul norvegian operează deja pe piața britanică de ingrediente pentru înghețată prin subsidiara NIC UK. ”Deținem o poziție puternică pe piața din Marea Britanie”, a afirmat Tor Osmundsen, CEO-ul NIC Group. El a adăugat că achiziția Gortrush este foarte importantă și se înscrie în strategia companiei de a câștiga cotă de piață, facilitând accesul către clienții din Irlanda. Sortimentația Gortrush întregește portofoliul NIC UK, cele două business-uri fiind complementare.

Termenii financiari ai tranzacției nu au fost făcuți publici.

Tranzacția vine în contextul în care în ultimii ani Orkla s-a extins constant printr-o serie de achiziții la nivel global. În acest an, Orkla a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni în compania indiană Eastern Condiments, prin subsidiara sa MTR Foods. De asemenea, Orkla a preluat în vara acestui an brandul de cereale de mic dejun Havrefas, de la PepsiCo, după ce anul trecut achiziționase de la PepsiCo brandul de porridge Pama.

De asemenea, în 2019, grupul și-a adăugat în portofoliu compania olandeză Vamo (specializată în ingrediente pentru patiserie), compania suedeză Zeelandia (furnizor de margarină, uleiuri vegetale și ingrediente de copt), producătorul islandez de ciocolată Noi-Sirius, producătorul grec Stelios Kenakis (înghețată, produse de cofetărie și panificație), compania suedeză Lecora (producător de alimente congelate) și producătorul danez de panificație Easyfood.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content