FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > “Market trends and innovation in Market Research”, la ESOMAR România 2022

“Market trends and innovation in Market Research”, la ESOMAR România 2022

Conferința locală a industriei de cercetare de piață „Best of Esomar (BOE) Romania 2022” revine cu cea de-a 8-a ediție, sub tema “Market trends and innovation in Market Research”. Evenimentul va avea loc miercuri, 12 octombrie, la Hotel Sheraton. 

Speakerii din acest an vor aborda teme variate legate de noua lume a consumatorilor, afectată de pandemia de SARS-Cov-2. Vom observa astfel cum a influențat pandemia modul în care consumatorii își aleg produsele sau serviciile, cât și modul în care companiile și-au reinventat strategiile de marketing și de vânzări, forțând totodată companiile de cercetare de piață să regândească metodologiile aplicate în industria de cercetare de piață și adaptarea la modificările curente.

Programul găzduiește o agendă dinamică susținută de reprezentanții celor mai importante agenții de cercetare locale, precum și de un invitat special, care reprezintă industria și comunitatea de cercetare de piață la nivel internațional, Parves Khan, ESOMAR CEO.

Evenimentul „Best of ESOMAR” reprezintă un parteneriat între ESOMAR și SORMA România și va fi găzduit de Alina Șerbănică, Reprezentant ESOMAR pentru România. BOE 2022 se adresează specialiștilor în cercetare de piață și de marketing reprezentând jucătorii din toate industriile (FMCG, retail, IT/technology și telecom, servicii bancare, healthcare etc.), precum și profesorilor, studenților sau viitorilor specialiști în cercetarea de piață.

Companiile din industria de cercetare de piață prezente cu speakeri la această conferință sunt: Daedalus New Media Research, DataDiggers Market Research, Exact Business Solutions, Ipsos Digital, iSense Solutions, ISRA Center, Kantar Insights Division și Mercury Research. BOE 2022 găzduiește și speakeri din partea clienților (beneficiari ai serviciilor de cercetare de piață): BCR, McCann World Group Romania și Telekom.
Mai multe informații despre eveniment regăsiți aici.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content