TerraBisco S.A. are un nou General Manager

De la începutul acestui an, Adriana Dereli a preluat funcţia de General Manager al companiei TerraBisco S.A.. Adriana îi succede în această poziţie lui Liviu Sfrija, care a decis să se retragă din companie. TerraBisco S.A. are un nou General Manager

Adriana are o experienţă de peste 15 ani în domeniul FMCG, ocupând anterior funcţia de National Sales Manager în cadrul aceleiaşi companii timp de doi ani. Înainte de a se alătura companiei TerraBisco S.A., aceasta a mai lucrat în cadrul Henkel, unde a deținut funcția de Key Account Manager. Adriana Dereli este absolventă a Academiei de Studii Economice din București.

TerraBisco S.A. este o companie înfiinţată în anul 2013, care activează în mai multe sectoare ale pieţei bunurilor de larg consum, în industria alimentară. Compania comercializează produse pe toate segmentele importante (ca format şi preţ), oferind atât produse economice, cât şi produse cu valoare adaugată.

Principalele mărci comercializate şi distribuite de TerraBisco sunt: Grand Papa (marcă premium de covrigei şi biscuiţi săraţi), Poieni (marcă premium de biscuiţi dulci, cu o tradiţie de peste 40 de ani pe piaţa românească), Gustare Nevinovată (una dintre primele mărci româneşti de crackers fermentaţi premium de acest tip şi singura marcă ce propune consumatorilor un nou concept de prăjitură sub forma unei tablete cu fibre glazurată), 100 calorii de fericire (concept unic de biscuiţi-sandwich dulci care, prin denumirea mărcii, oferă gustări dulci în porţii atent măsurate, de câte 100 de calorii), CHIPSCUIT (marcă ce deschide un nou segment pe piaţa de snacking sărat din România, prin combinaţia dintre chips şi biscuiţi) şi alte produse sub brandul Vel Pitar (muffins, prăjituri, rulade, covrigi şi biscuiţi dulci).

Potrivit celor mai recente date raportate la Ministerul de Finanțe, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15.741.220  (circa 3,6 milioane de euro) în 2013.

Adrian Cernăuțan, promovat într-un rol global în cadrul Coca-Cola Company
Adrian Cernăuțan, promovat într-un rol global în cadrul Coca-Cola Company
Adrian Cernăuțan, unul dintre executivii de cursă lungă din industria bunurilor de larg consum, a fost promovat în...
Adrian Ariciu pleacă de la conducerea Metro România pentru o nouă poziție în cadrul grupului
Adrian Ariciu pleacă de la conducerea Metro România pentru o nouă poziție în cadrul grupului
După aproape patru ani la conducerea Metro România, Adrian Ariciu a fost promovat Executive Vice President pentru...
Ionuț Ilie, numit la conducerea Vel Pitar după 25 de ani de Unilever
Ionuț Ilie, numit la conducerea Vel Pitar după 25 de ani de Unilever
Ionuț Ilie, unul dintre managerii cu ștate vechi în industria FMCG, a fost recrutat la conducerea Vel Pitar de...
Dragoș Militaru, Kandia Dulce: Adaptarea este nu doar cheia succesului, ci și un imperativ al continuității
Dragoș Militaru, Kandia Dulce: Adaptarea este nu doar cheia succesului, ci și un imperativ al continuității
Pentru Kandia Dulce, anul 2022 a fost marcat de curajul de a investi, de determinare și de aproprierea de consumatori,...
Schimbarea la față în categoria de snackuri dulci
Schimbarea la față în categoria de snackuri dulci
După doi ani de creștere, piața de snackuri dulci are în față o perioadă cu provocări multiple, tendința...
[P] 4x4 Biscuiţi de teren – Votat Produsul Anului 2019 în categoria de snackuri sărate coapte
4x4 Biscuiţi de teren – Votat Produsul Anului 2019 în categoria de snackuri sărate coapte
4x4 Biscuiţi de teren, un concept fresh şi inovator lansat de TerraBisco anul trecut, a câştigat încrederea...