Horváth: Reducerea costurilor devine principala sursă de finanțare a transformării companiilor

Reducerea costurilor nu reprezintă doar un exercițiu de disciplină financiară sau un răspuns la incertitudinea economică. Pentru tot mai multe companii, eficientizarea operațională devine principala sursă de finanțare a investițiilor în transformare, digitalizare și inteligență artificială, potrivit studiului „CxO Priorities 2026”, realizat de Horváth, companie internațională de consultanță în management, activă pe piața din România de peste 20 de ani. Maria Boldor Partner si Managing Director Horvath

Realizat prin intervievarea a peste 1.000 de executivi (CxOs), studiul arată că îmbunătățirea structurii costurilor și a profitabilității reprezintă a doua cea mai importantă prioritate strategică a liderilor de companii la nivel internațional, după investițiile în inteligență artificială și transformarea digitală.

În acest context, obiectivele de eficientizare devin tot mai ambițioase. Pentru 2026, companiile din industriile producătoare estimează reduceri de costuri echivalente cu 3% din venituri, iar cele din sectorul serviciilor își propun economii de 5% din venituri. Comparativ cu ediția precedentă a studiului, țintele au crescut cu 0,5 puncte procentuale în industrie și cu 2,7 puncte procentuale în servicii, ceea ce arată că eficientizarea este privită tot mai mult ca o investiție în competitivitate, nu doar ca un instrument de control al costurilor.

Ariile în care vor fi operate cele mai mari reduceri de costuri sunt, pentru companiile din industrie, cheltuielile de vânzare, generale și administrative (28%), urmate de costurile indirecte de producție (14%). În cazul companiilor din servicii, cele mai mari reduceri vor viza cheltuielile de personal (34%), urmate de cheltuielile de vânzare, generale și administrative (SG&A).

Studiul Horváth arată că programele de reducere a costurilor nu mai vizează exclusiv diminuarea cheltuielilor operaționale. Accentul se mută către simplificarea structurilor organizaționale, optimizarea proceselor și creșterea productivității, pentru ca resursele economisite să fie redirecționate către investiții în tehnologii noi și transformarea companiilor.

„În ultimii ani, reducerea costurilor era privită în principal ca o reacție la incertitudinea economică. Astăzi, vedem o schimbare de paradigmă: companiile folosesc eficientizarea pentru a genera resurse pentru investiții în inteligență artificială, digitalizare și dezvoltarea unor noi avantaje competitive. Companiile care reușesc să îmbine disciplina financiară cu investițiile în transformare vor fi cele mai bine poziționate pentru următorul ciclu de creștere”, a declarat Maria Boldor, Partner și Managing Director, Horváth România.

În ceea ce privește principalele riscuri anticipate de executivi pentru perioada următoare, pentru companiile din industrie, pe primul loc se află cele legate de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare (56%), urmate de creșterea prețurilor la energie (51%) și de schimbări la nivelul tarifelor comerciale (39%).

Pentru companiile din servicii, predomină riscurile financiare, precum inflația (59%) și creșterea ratelor dobânzilor (45%). Totuși, și executivii din acest domeniu sunt preocupați de creșterea prețurilor la energie (37%), care se numără printre primele trei riscuri anticipate.

În pofida presiunilor economice, perspectivele privind profitabilitatea rămân prudente, dar stabile. Studiul estimează că marjele profitului operațional (EBIT) vor rămâne stabile în 2026. În sectorul serviciilor, profitabilitatea este așteptată să crească marginal, de la 13% la 13,03%, iar în industriile producătoare de la 7,6% la 8,4%. Evoluția sugerează că măsurile de eficientizare încep să producă rezultate și creează premise pentru noi investiții.

Ediția 2026 a studiului „CxO Priorities”, intitulată „Rethink Competitiveness in the New Economic Reality”, a fost realizată prin intervievarea a 1000 de executivi din companii de pe patru continente, reprezentând organizații cu impact global. Peste 43% dintre companiile participante au o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de euro.

Horváth este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă și pe piața din România, începând cu 2005. Compania a fost înființată în Stuttgart, în 1981, de Prof. Dr. Péter Horváth, unul dintre pionierii Controlling-ului în Germania și are peste 1.000 de angajați. Horváth are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München și Stuttgart), Austria, România, Elveția, Ungaria, Arabia Saudită și Emiratele Arabe, dar consultanții companiei stau la dispoziția clienților la nivel global. Horváth este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță activă la nivel mondial, formată din companii de consultanță în management de prestigiu, cu aproape 70 de birouri în 24 de țări, situate pe trei continente.

În cei 20 de ani pe piața locală, Horváth a livrat peste 600 de proiecte, cu o valoare cumulată de peste 115 milioane de euro, pentru companii din industrii precum energie, banking și servicii financiare, curierat & logistică, retail & FMCG, farma, sectorul public și altele.

Bestjobs: România rămâne țara cu cele mai puține joburi remote din UE. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Bestjobs: România rămâne țara cu cele mai puține joburi remote din UE
România continuă să fie țara europeană în care munca de acasă este cel mai puțin răspândită. Potrivit celor mai recente date Eurostat,...
Piața muncii în S1 2026: mai puține joburi, dar un număr record de aplicări. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Piața muncii în S1 2026: mai puține joburi, dar un număr record de aplicări
Primele 6 luni din 2026 au adus 110.000 de joburi noi pe piața muncii, dar și peste 6,7 milioane de aplicări, candidații demarând, de la...
Maria Boldor_Horvath Romania
Horváth: Inteligența artificială devine principala prioritate pentru companii
Inteligența artificială a devenit principala prioritate strategică pentru directorii executivi din întreaga lume, într-un context în care...
Comisia Europeană a publicat pachetul de simplificare fiscală al Uniunii Europene. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Comisia Europeană a publicat pachetul de simplificare fiscală al Uniunii Europene
Comisia Europeană a lansat pachetul Tax Omnibus privind simplificarea normelor fiscale pentru mediul de afaceri, o inițiativă menită să reducă...