CITR: Numărul companiilor de impact aflate în dificultate atinge maximul ultimilor 11 ani

Numărul companiilor de impact aflate în insolvență iminentă crește cu 18%, de la 6.949 la 8.190, iar cel al companiilor de impact aflate în dificultate atinge cel mai înalt nivel din 2013 până în prezent, arată un studiu realizat de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România. paul_dieter

„Cifrele analizate reprezintă o radiografie relevantă pentru a înțelege mediul de afaceri din România. Nu vorbim despre o criză sau un factor extern care a perturbat activitatea companiilor în 2023, vorbim de o lipsă acută de performanță, multianuală și relevantă statistic, materializată în rezultate slabe și indicatori sub nivelul optim. Concluzia este că ne aflăm într-un punct esențial, în care toate aceste companii trebuie să adopte măsuri de adaptare și consolidare, pentru a putea continua pe termen lung și a avea capacitatea de a răspunde unor provocări noi”,declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Dintre companiile de impact, aproximativ 17% sunt recent intrate în această categorie și includ atât companii nou înființate, cât și companii care, în anul precedent, nu atingeau pragul de active mai mari de un milion de euro. 7.161 de companii noi au intrat în categoria celor de impact, iar 26% dintre ele sunt deja într-o situație de insolvență iminentă. Companiile nou intrate în zona de insolvență iminentă, prin migrare de la o categorie la alta, sau nou intrate în rândul companii de impact, provin în principal din cinci industrii: construcții (25%), agricultură, silvicultură și pescuit (14%), tranzacții imobiliare (13%), comerț cu ridicata și cu amănuntul (12%), tranzacții imobiliare (13%). Se menține astfel, și în 2023, clasamentul industriilor cu cele mai multe companii afectate.

Mai mult, 47% dintre companiile de impact aflate în stare de dificultate, conform statisticilor,  amână de trei ani accesarea unei măsuri de restructurare.

Datoriile companiilor de impact au crescut cu 8%, de la 211 de miliarde de euro, la 228 de miliarde de euro.

Cifra de afaceri totală a companiilor aflate în dificultate la începutul lui 2024 a fost de 140 de miliarde de euro, echivalentul a 33% din totalul volumului de afaceri înregistrat de companiile de impact.

Numărul companiilor de impact a crescut în mod constant în ultimii zece ani, atingând un total de 43.241 la începutul lui 2024. Dintre acestea, 24.748 sunt considerate companii „finanțabile”, capabile să-și gestioneze datoriile și să acceseze noi surse de finanțare. Pe de altă parte, 8.190 companii sunt într-o situație de insolvență iminentă.

„În ciuda creșterii cifrei de afaceri cu 4%, rezultatul net al companiilor a scăzut cu 8%, sugerând o presiune semnificativă asupra costurilor de operare și o dificultate în gestionarea eficientă a resurselor financiare. De asemenea, activele totale ale acestor companii au crescut cu 6% - situație în care se observă dificultăți în recuperarea creanțelor -, iar datoriile au urcat cu 8%, subliniind astfel tendința de îndatorare crescută​. Toate aceste aspecte relevă o fragilitate crescută și o acumulare de datorii care pot avea un efect în lanț în anumite industrii sau pe parcursul unor lanțuri de aprovizionare”,a concluzionat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Companiile românești de impact generează 83% din cifra de afaceri la nivel național.

În prezent 43% din totalul companiilor de impact, echivalentul a 18.493 societăți, sunt restructurabile sau aflate în insolvență iminentă.

Situația economică s-a înrăutățit în perioada analizată pentru majoritatea companiilor, doar 16% din acestea reușind să își îmbunătățească poziția financiară, migrând din zona de dificultate în zona finanțabilă.

CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 24 de ani pe piața insolvenței și peste 1.100 de proiecte gestionate de-a lungul timpului, CITR distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact.

825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
Evoluția economiei României a fost marcată de lumini și umbre pe parcursul anului 2023, cu o frânare pe fondul temperării consumului. Anul...
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în 2023 a rămas la același nivel din anul anterior, adică la 6.650....
Comerțul rămâne în topul domeniilor afectate de insolvențe și în 2022
Comerțul rămâne în topul domeniilor afectate de insolvențe și în 2022
Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare rămân cele mai afectate domenii în 2022 de insolvențe, companiile din aceste sectoare...
CITR are un nou CEO
CITR are un nou CEO
CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România și parte a Impetum Group, l-a numit CEO pe Paul Dieter Cîrlănaru, anterior...