Bestjobs: România rămâne țara cu cele mai puține joburi remote din UE

România continuă să fie țara europeană în care munca de acasă este cel mai puțin răspândită. Potrivit celor mai recente date Eurostat, doar 1,3% dintre angajații români lucrează în mod obișnuit de acasă, comparativ cu media Uniunii Europene de 8,8%, ceea ce plasează România pe ultimul loc în clasamentul european. Bestjobs: România rămâne țara cu cele mai puține joburi remote din UE. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Din totalul locurilor de muncă active pe platforma bestjobs, 83% sunt exclusiv de la birou, doar 2% sunt complet remote, iar aproximativ 6% oferă un regim hibrid.

În ciuda ofertei limitate, interesul candidaților pentru flexibilitate rămâne ridicat. Filtrul "de acasă" este al treilea cel mai utilizat criteriu de căutare pe platforma bestjobs, semn că cererea pentru astfel de oportunități depășește semnificativ oferta disponibilă.

"Datele arată clar că nu asistăm la o scădere a interesului pentru munca remote, ci la o reducere a oportunităților oferite de angajatori. Candidații continuă să caute flexibilitate, însă piața locală merge într-o direcție diferită față de multe economii europene", afirmă Călin Fusu, fondator și CEO bestjobs.

Puținele oportunități de muncă remote și hibrid se concentrează în industriile unde activitatea poate fi desfășurată integral digital. Cele mai multe joburi hibride sunt disponibile în IT & Telecom, BPO și Shared Services, Marketing & Publicitate și Asigurări.

În același timp, aproape jumătate dintre toate joburile remote publicate pe bestjobs în acest an provin din zona Call Center și BPO, confirmând faptul că flexibilitatea rămâne concentrată în câteva industrii specifice.

În timp ce companiile locale reduc oportunitățile de muncă la distanță, tot mai mulți specialiști români aleg să lucreze remote pentru angajatori internaționali, în special în domeniul IT.

Companiile din Statele Unite și Europa de Vest recrutează dezvoltatori software din România prin modele de tip Employer of Record, atrași de combinația dintre competențele tehnice ridicate, costurile competitive și proximitatea fusului orar european. Pentru mulți dintre acești profesioniști, salariile anuale ajung la aproximativ 70.000 de dolari, semnificativ peste media pieței locale.

Acest contrast evidențiază un paradox: forța de muncă din România este suficient de competitivă pentru a fi angajată remote de companii internaționale, însă angajatorii locali continuă să privilegieze prezența fizică la birou. Diferențele față de restul Uniunii Europene sunt explicate prin mai mulți factori. Pe de o parte, structura economiei românești este dominată de industrii precum producția, retailul și logistica, unde prezența fizică este indispensabilă. Pe de altă parte, în multe organizații persistă o cultură managerială orientată către control și supraveghere directă, ceea ce a accelerat revenirea la birou după pandemie.

România a avut una dintre cele mai reduse ponderi ale muncii de acasă chiar și în perioada restricțiilor sanitare, când mai puțin de unul din cinci angajați lucra de la distanță, iar în prezent procentul celor care lucrează în mod obișnuit de acasă este chiar mai mic.

În contextul în care piețele europene continuă să păstreze un nivel semnificativ mai ridicat al muncii remote, decalajul dintre preferințele candidaților și oferta angajatorilor din România riscă să devină un factor tot mai important în competiția pentru atragerea și retenția talentelor.

Comisia Europeană a publicat pachetul de simplificare fiscală al Uniunii Europene. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Comisia Europeană a publicat pachetul de simplificare fiscală al Uniunii Europene
Comisia Europeană a lansat pachetul Tax Omnibus privind simplificarea normelor fiscale pentru mediul de afaceri, o inițiativă menită să reducă...
Pluxee România lansează o soluție flexibilă de finanțare pentru IMM-uri. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Pluxee România încheie un parteneriat cu PragmaGO pentru lansarea PragmaCash
Pluxee România a încheiat un parteneriat cu PragmaGO pentru lansarea PragmaCash, o soluție flexibilă de finanțare care oferă companiilor acces...
deloitte
Studiu Deloitte: Dinamica pieței și pregătirea pentru vânzare impulsionează tranzacțiile M&A ale companiilor private
Condițiile de piață și nivelul de pregătire pentru procesul de vânzare sunt principalii factori care determină momentul în care companiile...
Paul Ilion Director Comercial Artesana
Producătorul de lactate artizanale Artesana are un nou Director Comercial
Producătorul român de lactate artizanale Artesana l-a promovat pe Paul Ilion în funcția de Director Comercial. Anterior acesta a ocupat poziția...