Andrei Hareț preia conducerea operațiunilor Asahi din Olanda și Franța

Andrei Hareț preia conducerea operațiunilor grupului japonez Asahi din Olanda și Franța începând cu această lună. Andrei Hareț preia conducerea operațiunilor Asahi din Olanda și Franța

Până la începutul lunii noiembrie, executivul român era responsabil de brandul Grolsch, tot din poziție de managing director, funcție pe care o ocupa din aprilie 2015.

Ca formare profesională, Andrei Hareț este specializat în management, contabilitate și finanțe. În 1997 lucra deja pentru o multinațională, British American Tobacco, divizia din România, iar în 2001 era trimis în Orientul Mijlociu, în Dubai mai exact, ca manager financiar de unde superviza 11 piețe pe care opera BAT la acea dată.

S-a întors în România în 2003, când i-a fost oferită funcția de director financiar în cadrul SABMiller România. După trei ani și jumătate în această funcție, Andrei Hareț a fost numit director de vânzări, iar în aprilie 2010 i s-a oferit funcția de managing director pentru Dreher Breweries, parte a diviziei SABMiller din Ungaria, funcție pe care a ocupat-o până în 2015 când s-a alăturat grupului Asahi.

Schimbări la conducerea Lidl România. Marco Giudici, promovat la nivel de grup
Schimbări la conducerea Lidl România. Marco Giudici, promovat la nivel de grup
După trei ani petrecuți la conducerea Lidl România, Marco Giudici preia o funcție strategică în echipa internațională de achiziții a...
Andrei Brînzea, numit Business Development Director în cadrul CTP România
Andrei Brînzea, numit Business Development Director în cadrul CTP România
CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de spații industriale și logistice listat din Europa după suprafața închiriabilă...
Schimbare la conducerea BAT România
Schimbare la conducerea BAT România
BAT România a anunțat numirea lui Jorge Araya în poziția de Director General și Director al Ariei Europa de Sud-Est. Jorge și echipa sa de...
Schimbări de management în retail & FMCG la început de an
Schimbări de management în retail & FMCG la început de an
2023 a început cu un val de numiri și plecări din companiile locale de retail & FMCG. Lactalis și Mondelēz au noi directori generali, Onur...
Schimbare la vârful Ursus Breweries
Schimbare la vârful Ursus Breweries
După mai bine de doi ani în rolul de Președinte al Ursus Breweries și Managing Director Asahi Breweries Romania & Hungary, Dragoș...
British American Tobacco are un nou director comercial pentru România
British American Tobacco are un nou director comercial pentru România
British American Tobacco (BAT) l-a numit pe Sorin Preda în funcția de Director Comercial pentru România și Republica Moldova, acesta devenind...