FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > MADR vrea să faciliteze dialogul micilor producători de legume cu rețelele mari

MADR vrea să faciliteze dialogul micilor producători de legume cu rețelele mari

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lansează astăzi, 30 martie, platforma online dedicată micilor producători de legume https://rndr.ro/legume/, cu scopul facilitării dialogului dintre aceștia și achizitorii din rețelele mari de magazine.

Concret, micii legumicultori pot publica gratuit anunțuri pe acest portal, prin care să precizeze ce legume au în această perioadă și în ce cantități pot livra la retaileri. Ofertele lor vor fi publicate doar dacă aceștia fac dovada că dețin un atestat sau certificat de producător valid.

„Este foarte important să se înțeleagă că această platformă se dorește să vină în sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal, care în această perioadă trebuie să își continue munca în ferme, în solarii sau în câmp. De aceea a fost creată, pentru ca noi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să îi sprijinim în dialogul cu marile lanțuri de retail, pentru a găsi soluții ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor”, a afirmat ministrul Adrian Oros.

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator. După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. După crearea contului de utilizator se poate trece la completarea anunțului.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content