Importurile de alimente, creștere de aproape 2% după primele două luni ale anului

Dacă în 2020 pandemia a redus schimburile comerciale, datele Institutului Național de Statistică arătând că România a importat mai puține bunuri anul trecut față de 2019, începutul acestui an readuce o creștere modestă în dreptul importurilor și o scădere considerabilă în privința exporturilor. Importurile de alimente, creștere de aproape 2% după primele două luni ale anului

În privința tranzacțiilor privind alimentele, datele INS arată că România a important în primele două luni ale anului produse în valoare de 1,2 miliarde de euro dintr-un total al importurilor de 14,26 de miliarde de euro. Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, datele publice indică un avans de 1,9% în cazul importurilor de alimente și animale vii.

La polul opus se află schimburile comerciale cu băuturi și tutun. În primele două luni ale acestui an, importurile de bunuri din această categorie au însumat 102,9 milioane de euro, ceea ce reprezintă 0,7% din totalul importurilor realizate în ianuarie și februarie. Comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, importurile pe acest segment au scăzut cu 10,7%.

În privința exporturilor, și în cazul alimentelor, și în cazul băuturilor există scăderi majore. Datele INS arată că au fost exportate alimente și animale vii în valoare de puțin peste 751 de milioane de euro în primele doi luni ale acestui an, în scădere cu 9,8% față de perioada similară a anului trecut. În cazul băuturilor și tutunului, valoarea exporturilor a fost de 183,1 milioane de euro, în scădere cu 20,5% față de perioada analizată.

Cumulat, în primele două luni ale anului exporturile au însumat 11,10 miliarde de euro, în scădere cu 3,7% față de același interval din 2020, în timp ce importurile au ajuns la valoarea totală de 14,26 miliarde de euro, o creștere de 0,2% față primele două luni ale anului trecut. În aceste condiții, deficitul balanței comerciale a fost de trei miliarde de euro, cu jumătate de miliard de euro peste nivelul înregistrat în ianuarie și februarie 2020.

 

Importurile de alimente continuă să crească deși comerțul exterior al României a fost în scădere
Importurile de alimente continuă să crească deși comerțul exterior al României a fost în scădere
Companiile din România au importat alimente și animale vii în valoare de 5,53 miliarde euro în prima jumătate a acestui an și, potrivit...
Importurile de alimente, creștere constantă de la lună la lună
Importurile de alimente, creștere constantă de la lună la lună
La aproape 5,9 miliarde de euro a ajuns valoarea importurilor de alimente și animale vii în primele nouă luni ale anului, potrivit datelor INS,...
Alimente în valoare de peste 3 miliarde de euro importate în primele cinci luni ale anului
Alimente în valoare de peste 3 miliarde de euro importate în primele cinci luni ale anului
De la începutul anului până la finalul lunii mai, România a importat alimente și animale vii în valoare de 3,32 miliarde de euro, ceea ce...
Importurile de alimente, creștere de peste 9% după primele patru luni ale anului
Importurile de alimente, creștere de peste 9% după primele patru luni ale anului
Revenirea activităților economice se simte în schimburile comerciale ale României, atât în privința importurilor, cât și a exporturilor care...
Importurile de alimente au continuat să crească la început de an
Importurile de alimente au continuat să crească la început de an
Companiile din România au intensificat schimburile comerciale în primele trei luni ale acestui an raportat la perioada similară a lui 2020, an în...
Importurile de alimente, creștere de aproape 2% după primele două luni ale anului
Importurile de alimente, creștere de aproape 2% după primele două luni ale anului
Dacă în 2020 pandemia a redus schimburile comerciale, datele Institutului Național de Statistică arătând că România a importat mai puține...