Comerțul exterior româno-german, peste nivelul de dinaintea crizei sanitare
Importurile și exporturile Germaniei cu România s-au ridicat anul trecut la 33 miliarde de euro, cu 12,3% mai mult față de 2020. În aceste condiții, volumul schimburilor comerciale a depășit chiar și nivelul de dinaintea crizei sanitare, anunță AHK România.
Astfel, importurile au ajuns la 14,8 miliarde de euro (+8,7%), în timp ce exporturile către România au crescut la 18,3 miliarde de euro (+15,4%). Din 2006, Germania este cel mai important partener comercial al României și se menține pe primul loc, în timp ce România este pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Destatis.
„Să fii nr. 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România - țara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investițional de producție într-o locație pentru inovare. Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ. Acest lucru reiese clar și din dezvoltarea structurii comerțului. În timp ce îmbrăcămintea și textilele încă mai jucau un rol important în exporturile României către Germania în 2007, această grupă de produse devine din ce în ce mai puțin importantă începând cu 2017, în schimb sunt exportate mai multe bunuri din grupele de produse optică și tehnologie medicală. Dar acest lucru se poate vedea cel mai clar atunci când ne uităm la structura companiilor germane și la activitățile lor comerciale. Din ce în ce mai multe companii germane înființează centre de cercetare-dezvoltare în România. De asemenea România ca piață de desfacere a înregistrat o evoluție foarte pozitivă. Veniturile disponibile în creștere, investițiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune țara, precum și investițiile în creștere în parcurile de echipamente și tehnologie ale companiilor naționale fac din România o piață de desfacere atractivă pentru companiile germane", spune Sebastian Metz, Director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.