Comerțul bilateral între România și Germania, în creștere la început de an

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a revenit ușor în primele trei luni ale anului în curs, potrivit ultimelor date ale Oficiului Federal de Statistică (Destatis). Comerțul bilateral între România și Germania, în creștere la început de an

Exporturile germane către România au însumat 4,5 miliarde de euro, în creștere cu 3,6% față de primul trimestru al anului precedent, iar importurile au crescut la 3,8 miliarde de euro (+0,9%).

„Suntem încrezători că redresarea relațiilor comerciale din primele trei luni ale acestui an va continua și vom putea ajunge la nivelul din 2019 până la sfârșitul anului. Măsurile de relaxare și campaniile de vaccinare din multe țări europene își arată deja efectele”, subliniază Sebastian Metz, Director General și membru în Consiliul Director al AHK România.

„În ceea ce privește o tematică foarte actuală, și anume re/nearshoring, pe fondul consolidării rezilienței lanțurilor de aprovizionare în contextul pandemiei vedem oportunități bune pentru România. Acest subiect este intens dezbătut și la nivel european în acest moment și sperăm că România se va implica activ”, a adăugat Metz.

Cu un volum de 8,3 miliarde de euro, România ocupă locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în perioada menționată. În 2020, România s-a clasat pe locul 20, cu un volum al schimburilor comerciale de 30 miliarde de euro.

AHK România s-a poziționat deja strategic cu platforma sa b2b Marketplace România, www.marketplaceromania.ro, și își va extinde activitățile. Inițiativa desfășoară activități pe tot parcursul anului pentru a spori exporturile companiilor românești către Germania și oferă căutări țintite de parteneri de afaceri potriviți.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.

Schimburile comerciale româno-germane își continuă creșterea
Schimburile comerciale româno-germane își continuă creșterea
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a menținut tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, însumând...
Comerțul exterior româno-german, peste nivelul de dinaintea crizei sanitare
Comerțul exterior româno-german, peste nivelul de dinaintea crizei sanitare
Importurile și exporturile Germaniei cu România s-au ridicat anul trecut la 33 miliarde de euro, cu 12,3% mai mult față de 2020. În aceste...
Schimburile comerciale dintre România și Germania continuă să crească
Schimburile comerciale dintre România și Germania continuă să crească
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a revenit semnificativ în prima jumătate a acestui an, potrivit ultimelor date ale...
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România, scădere de 10%
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România, scădere de 10%
Conform ultimelor date publicate de Oficiului Federal de Statistică (Destatis), volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România a...