FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Lăptăria cu Caimac, emisiune de obligațiuni de 3 milioane de euro

Lăptăria cu Caimac, emisiune de obligațiuni de 3 milioane de euro

Agroserv Măriuța SA, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, va lista în luna noiembrie a acestui an o emisiune de obligațiuni în valoare de 3 milioane de euro. Listarea se va face la Bursa de Valori București, iar consultantul listării și broker-ul asociat proiectului este BT Capital Partners.

Emisiunea de obligațiuni va fi cuprinsă între o sumă minimă de 1.5 milioane euro și o sumă maximă de 3 milioane euro, denominare euro, cu o dată scadentă la 4 ani și cupon plătibil trimestrial. Dobânda va fi calculată în funcție de nivelul pieței din momentul listării. În același timp, emisiunea de obligațiuni va acorda doar beneficii financiare, nu și beneficii de tip non-financiare. Obligațiunile emise nu vor putea fi convertibile în acțiuni ale societății sau obligațiuni cu drept de preempțiune la subscrierea de acțiuni, cu prioritate față de alți acționari.

În cuvintele lui Adrian Cocan, manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac, „această listare este în planurile de business ale companiei de ceva vreme. În tot acest timp, am investigat cele mai bune opțiuni pentru a putea duce mai departe planurile de extindere din fabrică și din fermă. Vrem să listăm obligaţiuni de 3 milioane euro, cu o dobândă în jurul valorii de 5%, dar acest lucru depinde foarte mult de cum va fi piaţa în momentul listării şi vom prefera să plătim cuponul trimestrial. Ne bucurăm să avem alături de noi un consultant și un broker puternic, unul dintre jucătorii de top din România și avem mare încredere că alături de BT Capital Partners emisiunea va fi un real succes”.

Fondurile obținute din listarea obligațiunilor vor fi folosite, într-o primă etapă, pentru a pune bazele unui proiect foarte important și mult așteptat: un sistem de recuperare și refolosire a ambalajelor (sticle și borcane). Investiția, în valoare totală de 9 milioane euro, se va realiza în 3 etape și va consta în construirea unei stații de spălare, dotată cu roboți și sisteme de identificare a conținutului chimic al ambalajelor, care va avea o capacitate totală de 54 de milioane de obiecte pe an. Lăptăria cu Caimac estimează că va spăla între 26 și 28 de milioane de recipiente anual, începând cu 2025 - 2026, pornind gradual de la 2 milioane/an în 2023. Restul capacității va fi oferit ca serviciu către alte companii care au ambalaje de sticlă: producători de apă minerală, ulei, gem, zacuscă, sucuri naturale și chiar vinuri. “Din momentul în care am lansat  Lăptăria cu Caimac, am știut că vrem să fie un brand curat și sustenabil. Realizarea acestui sistem de recuperare este un pas foarte important pentru tot ce înseamnă identitatea brandului nostru. Vine ca un răspuns la dorința noastră, dar și la sutele de întrebări pe care le primim din partea consumatorilor, cu privire la refolosirea ambalajelor. Este un pas important și startul unui drum frumos pentru noi”, a completat Adrian Cocan.

 

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content