FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Kaufland România numește un nou Administrator și Director General Adjunct

Kaufland România numește un nou Administrator și Director General Adjunct

Andreea Cioromela a preluat, începând cu luna iunie 2022, rolul de Administrator al Kaufland România, după ce în luna martie a acestui an a fost promovată ca Director General Adjunct al companiei, fiind responsabilă cu conducerea departamentului Imobiliare. Andreea face parte din echipa Kaufland România din august 2019, având o experiență de peste 16 ani în cadrul grupului Schwarz, în domenii precum expansiune, vânzări, logistică și supply chain.

Din noua poziție, Andreea va gestiona unul dintre cele mai mari bugete ale comerțului modern din România și va coordona o echipă de aproximativ 200 de colegi.

„Kaufland România se află în plin proces de expansiune și modernizare pe piața locală. Rolul meu este să mă asigur că tot ce înseamnă investiții strategice în dezvoltarea rețelei Kaufland se realizează într-o manieră coerentă, eficientă și, mai ales, sustenabilă, în conformitate cu direcțiile asumate de companie. În acest fel, cred că vom reuși să contribuim la schimbările pe care ni le propunem, atât în mediul de business, cât și la nivelul comunităților locale și regionale, prin crearea de locuri de muncă și oferirea de oportunități de creștere economică”, declară Andreea Cioromela.


CItește și: Topul marilor rețele de retail: avans modest și profit în scădere în 2021


Noul administrator, director general adjunct și totodată membru al board-ului executiv de conducere și-a început cariera la Kaufland România, în cadrul Biroului de Expansiune București, unde, pe parcursul celor 2 ani de activitate, a realizat și implementat cu succes strategia de dezvoltare a companiei. Doar în anul financiar 2021, Kaufland România a alocat aproximativ 375 de milioane de euro proiectelor de expansiune, dezvoltare imobiliară și modernizări, pentru 10 magazine nou deschise și 15 locații deja existente și reamenajate în țară generând astfel peste 1.000 de noi locuri de muncă. În 7 magazine s-au montat inclusiv instalații fotovoltaice în urma unei investiții de peste 1,5 milioane euro.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de peste 152 de magazine în România. Retailerul german a alocat pentru anul trecut un buget record pentru investiții, suma totală fiind de 375 de milioane de euro. În anul financiar 2020, Kaufland a raportat pe plan local afaceri de 12,83 de miliarde de lei, bifând un plus de 7,4% prin comparație cu anul precedent.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content