FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Kaufland pregătește cinci deschideri de magazine

Kaufland pregătește cinci deschideri de magazine

Retailerul german Kaufland continuă investițiile pe plan local și pregătește cinci deschideri de magazine. Noile hypermarketuri vor fi inaugurate până la finalul acestui an atât în localități în care retailerul este deja prezent, dar și în zone noi, precum Hațeg sau Cernavodă.

Celelalte trei unități vor fi deschise în Baia Mare, Oradea și București. În Baia Mare retailerul deține două magazine, în Orade trei locații, în timp ce în București Kaufland operează în prezent 18 hypermatketuri.

200 de magazine Kaufland până în 2025

Pentru anul acesta retailerul și-a setat extinderea rețelei de magazine cu 10 unități, până la acest moment fiind inaugurate cinci magazine, în timp ce până în 2025, ținta este atingerea pragului de 200 de magazine.
„Deși ultimii ani au fost atipici, noi am continuat să inovăm. Am rămas conectați la nevoile clienților, colegilor și partenerilor și ne-am străduit să răspundem întotdeauna cu cele mai eficiente soluții. Cred că evaluarea anuală este un exercițiu bun, care ne ajută să ne îmbunătățim atât operațional, cât și la nivel de implicare și sprijin în dezvoltarea economiei locale. Vom continua să investim în România și vom rămâne un partener responsabil și de încredere. Obiectivul nostru este să atingem pragul de 200 de magazine până în 2025”, declara recent Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.

În ceea ce privește investițiile, bugetul total pentru anul acesta se ridică la peste 350 de milioane de euro, la un nivel similar cu anul precedent.

Anul trecut, retailerul a raportat o cifră de afaceri de 13,96 de miliarde de lei, în creștere cu 9% față de anul precedent, în timp ce la nivel de profit, Kaufland a raportat o scădere de 9% a rezultatului net, de la 970 de milioane de lei la 887 de milioane de lei. Rezultatul îl plasează pe poziția a doua în topul celor mai mari jucători prezenți pe piața locală, după discounterul Lidl. 
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content