FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Kaufland oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu recompense pentru clienții fideli, care au adoptat acest comportament responsabil. Clienții care aduc la Kaufland recipientele cu sigla „Ambalaj cu garanție” și scanează tichetul valoric și cardul de client la casa de marcat, primesc încă o dată valoarea tichetului, ca reducere în aplicația Kaufland Card.

Până duminică, 12 mai, clienții care aleg să returneze ambalajele eligibile SGR la orice magazin Kaufland, pot beneficia de avantaje suplimentare. După introducerea recipientelor, automatul eliberează un tichet valoric, pe care clientul îl poate folosi la cumpărăturile efectuate în aceeași perioadă, 6-12 mai, cu condiția să scaneze și Kaufland Card la casa de marcat.

Astfel, clienții primesc automat în contul de utilizator din aplicația Kaufland Card un voucher de reducere, cu valoare egală cu cea a tichetului folosit. Voucherul din aplicație este valabil începând cu 23 mai 2024, în toate magazinele Kaufland România. Valoarea acestuia diferă în funcție de numărul ambalajelor returnate, fiind echivalentă cu suma garanției recuperate prin tichetul valoric, cu o limită maximă de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.

Noua inițiativă face parte din angajamentul continuu al Kaufland de a susține practicile sustenabile și a pune la dispoziția clienților toate mijloacele pentru adoptarea unui stil de viață responsabil. Cu o rețea de automate de colectare, disponibilă la nivel național în toate magazinele sale încă din anul 2021, compania a ajuns în prezent la un număr de 488 de guri colectoare. Cel mai mare echipament de colectare separată a deșeurilor din România se află în parcarea magazinului Kaufland Barbu Văcărescu din București. Acesta are șase guri de colectare și o capacitate de stocare temporară de 60.000 de ambalaje.

Sustenabilitatea joacă un rol esențial pentru Kaufland și, pentru că orice viziune necesită consecvență, anul 2023 a consolidat direcțiile trasate anterior, a declarat Marco Höβl, CEO Kaufland România și Republica Moldova, pentru Progresiv.

În anul 2023, compania a accelerat ritmul investițiilor sustenabile în trei direcții clare: infrastructurile de colectare a recipientelor, energie verde și extinderea rețelei de încărcare a mașinilor electrice. Colectarea separată este de mulți ani în topul priorităților, fiind primul retailer din România care și-a dotat toate magazinele din rețeaua națională cu automate pentru colectarea ambalajelor reciclabile, încă din 2021.

În ultimii ani, Kaufland a accelerat investițiile în extinderea și modernizarea infrastructurii de reciclare și în eficientizarea energetică în magazinele sale, dar și în mobilitatea electrică durabilă. Numai investițiile în automatele de colectare au depășit suma de 18,8 milioane de euro în ultimii trei ani. 

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content