FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Industria locală de bere, scădere de 7% în volum

Industria locală de bere, scădere de 7% în volum

Evaluată la circa un miliard de euro, piața locală a berii a suferit o scădere de circa 7% în volum în primele șase luni de la declanșarea pandemiei de coronavirus, conform estimărilor Asociației Berarii României.

”Campionatul European de Fotbal a fost amânat și toate evenimentele care presupuneau un număr mare de persoane au fost anulate. Evident, va exista o scădere a pieței berii în acest an, în primele șase luni aceasta a fost de 7%. Nu avem date pentru T3, dar pentru moment tendința este de scădere și este generată de contextul epidemiologic în care ne aflăm. Din punct de vedere al consumului se vede clar o schimbare. Clientul a schimbat opțiunile de consum, a mers în mică măsură la terase, consumul mutându-se acasă în familie. S-a creat o ușoară creștere a consumului casnic, dar ea nu va compensa pierderile din HoReCa. Închiderea HoReCa, care reprezintă 15% din industria berii, precum și a liniilor de bere la draft, care se consumă doar în HoReCa, va genera pierderi mari.”, a declarat Julia Leferman, Directorul General al Asociației Berarii României, în cadrul evenimentului anual ”Berea Face Cinste României”, aflat la cea de-a 8-a ediție.

La rândul său, Dan Robinson, președintele Asociației și Managing Director HEINEKEN România, a afirmat că în cazul categoriei de bere, pierderile din HoReCa nu sunt compensate de achizițiile făcute de shopperi în magazine. Industria berii a fost lovită foarte greu, deoarece a fost construită în jurul ocaziilor de socializare.

”Este adevărat că România este într-o situație mai bună decât alte țări cu o industrie HoReCa mai dezvoltată, deci sunt motive să fim pozitivi. Dar ceea ce nu se înțelege este că noi ne luptăm pentru securitatea locurilor de muncă, pentru siguranța angajaților și pentru continuitatea businessului. Spre deosebire de alte industrii, producătorii de bere au reușit să evite impactul crizei asupra angajaților, dar la sfârșitul acestui an vom vedea probabil că a fost unul din cei mai slabi ani din punct de vedere al profitului. Putem vorbi despre diferitele piese ale puzzle-ului, dar realitatea este că impactul pandemiei a fost foarte sever”, a declarat Dan Robinson. El a adăugat că ne aflăm în valul al doilea de pandemie în întreaga Europă, iar în viitor vom vedea și mai multă nesiguranță decât până acum. 

Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței determinată de puterea limitată de cumpărare din ultimii ani și de contextul pandemic actual, industria berii asigură, direct și indirect, peste 60.000 de locuri de muncă.

“România este a 7-a piață de bere din Europa, ceea ce arată maturizarea sectorului local al berii și contribuția semnificativă la economia românească și europeană. Datorită caracterului său național, definit deopotrivă prin faptul că peste 97% din berea consumată în România este produsă local și 50% din ingrediente provin din țară, sectorul berii reușește să genereze un adevărat lanț de efecte pozitive pentru economie,” a mai spus Julia Leferman. 

Volumul pieței berii în 2019 s-a menținut la nivelul anului anterior, cu o evoluție de doar +0.4% în volum, ajungând la 16,7 milioane Hl. În același timp, eforturile investiționale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.

“Piața berii a fost puternic afectată anul acesta de criza sanitară. Industria noastră este partea vizibilă a unui lanț complex în care activează multe afaceri în paralel: fermieri, procesatori, transportatori, distribuitori, companii care colectează și reciclează. Atunci când o verigă importantă din lanț, așa cum este Horeca, este grav afectată se produce un efect de domino în întregul sistem. Ne bucurăm că există un dialog deschis cu autoritățile deoarece este important să fie luate din timp toate măsurile necesare revenirii”, a menționat Julia Leferman referitor la impactul economic. “Pe lângă scutirile de taxe, acordarea de microgranturi, plata șomajului tehnic sau garantarea creditelor, se pot introduce în plus stimulente sau ajutor financiar care să susțină digitalizarea companiilor care își mută activitatea în online și încurajarea turismului, un sector important pentru consumul de bere”, a încheiat Julia Leferman.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content