FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Încă două magazine noi pe harta rețelei Lidl România și o locație remodelată

Încă două magazine noi pe harta rețelei Lidl România și o locație remodelată

Liderul pieței locale de retail continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a două noi magazine, unul în București, unul în Vaslui, ajungând astfel la o rețea națională de 349 de unități comerciale. Totodată, retailerul a terminat lucrările de remodelare ale unității din Pecica, județul Arad.

„Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin Lidl din Pecica înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă care a fost închisă pe data de 08 mai 2022 deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți”, declară reprezentanții Lidl România.

Noul magazin Lidl din București se află pe Strada Valea Oltului, nr. 63-67, cel din Vaslui este situat pe Strada Ștefan cel Mare, nr. 195, iar cel din Pecica se află pe Strada 1, nr. 93. Cele trei magazine noi dispun fiecare de o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 de metri pătrați. De asemenea, noul magazin Lidl din București dispune de 100 de locuri de parcare, cel din Vaslui de peste 130 locuri de parcare, în timp ce noua unitate din Pecica pune la dispoziția clienților peste 80 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea celor trei magazine Lidl, au fost create peste 65 de locuri de muncă.

Orarul de funcționare al noilor unități comerciale va fi de luni până sâmbătă între 07:30 și 21:00, iar duminică între 08:00 și 19:00.


Citește și Lidl România și Rețeaua Băncilor pentru Alimente, o nouă colectă de alimente de sărbători


Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din București, Vaslui și Pecica dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

„Inaugurarea magazinelor Lidl din București, Vaslui și Pecica continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România”, declară reprezentanții retailerului.

Parte a grupului Schwarz, Lidl România este în prezent liderul pieței locale de retail după ce în 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 14,8 miliarde de lei, în creștere cu 16% față de rezultatul înregistrat în 2020. Retailerul a intrat pe piața locală în urmă cu zece ani prin preluarea discounterului Plus.

Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content