FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > HEINEKEN, creștere a profitului de peste 300% în primul semestru

HEINEKEN, creștere a profitului de peste 300% în primul semestru

HEINEKEN, unul dintre cei mai importanți producători de bere la nivel mondial, a raportat câștiguri peste estimări pentru primul semestru al acestui an. Astfel, producătorul brandului Heineken, a încheiat primele șase luni ale lui 2021 cu un profit net de 896 de milioane de euro, marcând un avans de 320,3% prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Și în ceea ce privește profitul operațional compania a bifat o creștere consistentă. Astfel, HEINEKEN a raportat un rezultat de 1,63 miliarde de euro, în creștere cu 109,3% față de rezultatul înregistrat în primele șase lui ale anului precedent, în contextul în care analiștii estimau un profit operațional de 1,22 miliarde de euro.

La nivel de cifră de afaceri, HEINEKEN a încheiat primul semestru cu venituri de 9,97 miliarde de euro, în creștere cu 14,1% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce volumele tranzacționate s-au majorat cu 9,6%. Cât despre performanța celor mai importante branduri, Heineken a avut o evoluție extrem de favorabilă, cu un plus de 19,6% la nivel valoric, în timp ce Heineken 0.0, sortiment disponibil în 95 de piețe, și-a majorat volumele cu 40%. Și Birra Moretti, un brand relativ nou a avut însă o contribuție pozitivă, în dreptul României fiind menționată în raportul financiar ” o cerere puternică”.

"Am înregistrat rezultate solide în primul semestru din 2021, în contextul în care pandemia continua să aibă impact la nivel mondial, dar și în businessul nostru. Volumele vândute s-au majorat cu 9,6%, creșterea fiind condusă de brandul Heineken care a înregistrat un avans de 19,6%, în contextul în care a raportat un plus de două cifre în 50 de țări. Cu toate acestea, există motive să fim prudenți, rezultatele urmând să rămână sub nivelul de dinaintea pandemiei pe ansamblul acestui an", a declarat Dolf van den Brink, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație HEINEKEN.

Astfel, evoluția în a doua parte a anului va fi infleunțată negativ de pandemie, cel mai semnificativ impact fiind resimțit pe piețele cheie din Africa și Asia, dar și creșterea prețurilor la materiile prime. Anterior, Heineken estima o îmbunătățire a condițiilor de pe piață în semestrul doi din 2021, în funcție de evoluția campaniei de vaccinare.

Grupul Heineken are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru. În România, portofoliul include branduri precum Heineken, Ciuc, Silva, Neumarkt, Birra Moretti, Strongbow. HEINEKEN România a raportat pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde de lei, similară cu cea din 2019, când a avut 1,23 miliarde de lei.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content