Restart Energy a finalizat unui sistem de panouri fotovoltaice în valoare de peste 340.000 de euro pentru Cotnari
Restart Energy, companie lider în servicii de tranziție energetică, a finalizat implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru compania Cotnari, în valoare de peste 340.000 de euro. Proiectul constă în instalarea a 883 de panouri, pe o suprafață de 5.000 mp, cu o putere de 400 kWp. Investiția urmează a fi amortizată în mai puțin de patru ani.
Panourile sunt situate în incinta Cramei Cotnari, județul Iași, iar energia verde produsă acoperă aproximativ 25% din consumul intern al companiei. În următorii 25 de ani, panourile solare vor produce 12.647 MWh, însemnând o reducere a costurilor cu energia de peste 2,5 milioane de euro.
Sistemul de panouri fotovoltaice înseamnă o reducere a emisiilor de CO2 de 159 de tone pe an și a deșeurilor radioactive de 1,5 kg pe an.
„Sistemele fotovoltaice sunt răspunsul natural la instabilitatea pe care o vedem pe piața de energie. De asemenea, mă bucur că reușim astfel fim sustenabili si să reducem amprenta de carbon a companiei, în contextul în care planeta are nevoie de acțiuni responsabile din partea tuturor”, spune Remus Deleanu, Președintele Directoratului Cotnari S.A.
„Sistemele fotovoltaice sunt o soluție eficientă de reducere a costurilor cu energia, pe o perioadă lungă de timp, cu costuri minime de întreținere. Restart Energy se va concentra pe producerea sustenabilă a energiei electrice active prin utilizarea energiei solare”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În luna septembrie 2021, după patru ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile.
Restart Energy este o companie lider în servicii de tranziție energetică, cu capital mixt românesc-american, înființată în 2015 la Timișoara. În 2022, Restart Energy a dezvoltat 60 de proiecte fotovoltaice, cu o putere instalată de aproximativ 15 MW, pentru companii din sectorul industrial, retail și HoReCa. Compania a încheiat anul 2022 cu vânzări de peste 10 milioane de euro pe segmentul instalațiilor fotovoltaice și o cifră de afaceri de 55 milioane de euro.
Cu peste 1.750 de hectare de viță de vie, podgoria Cotnari produce vinuri obținute doar din soiuri românești de calitate, fiind unul dintre cei mai mari producători de vinuri din țară. Compania are aproximativ 300 de angajați și a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 132.773.546 lei.