Mega Image continuă investițiile în programul „Gusturi românești de la gospodari”


„Gusturi românești de la gospodari” este programul Mega Image dezvoltat în parteneriat cu producătorii locali de fructe și legume care contribuie la dezvoltarea agriculturii locale, sustenabile și sigure, și oferă consumatorilor pe tot parcursul anului legume și fructe proaspăt culese, din cele mai gustoase soiuri, controlate în fiecare etapă de cultivare. Programul are o importantă componentă de sustenabilitate deoarece Mega Image se implică și investește atât în susținerea agriculturii locale, cât și a unei alimentații sănătoase.   Mega Image continuă investițiile în programul „Gusturi românești de la gospodari”

Prin acest program, Mega Image aduce mai aproape de consumatorii noștri gusturile autentice românești, printr-un parteneriat echitabil cu producătorii locali care cultivă legume într-un mod responsabil. Lansat în urmă cu opt ani, programul a crescut de la an la an, ajungând în 2021 la peste 220 de producători individuali și cooperative care cultivă responsabil legume și fructe doar în sistem tradițional, direct pe sol, pe o suprafață totală de peste 140 de hectare de solarii și de peste 300 de hectare de livezi  în întreaga țară.

Programul aduce beneficii pentru fiecare parte implicată: pentru consumatori, care pot cumpăra în sezon legume de la producătorii locali, sigure, controlate în fiecare etapă de creștere; pentru producătorii locali, prin stabilitate financiară și prin formarea lor continuă în legumicultură, în agricultura sustenabilă, prin consultanță de specialitate, cu impact direct asupra dezvoltării agriculturii locale.

Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
În ultimii 25 de ani, piața de retail și FMCG a trecut printr-o transformare continuă, iar Mega Image a avut o contribuție semnificativă la...
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image a demarat un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelor și depozitelor care a atins deja o investiție de 25 de milioane...
Mircea Moga, CEO Mega Image: „Vom continua să investim în extinderea rețelei”
Mircea Moga, CEO Mega Image: „Vom continua să investim în extinderea rețelei”
În paralel cu investițiile în extindere și modernizarea unităților existente, Mega Image a pariat anul trecut pe consolidarea zonei de...
Mega Image, investiție de 1,3 mil. de euro în fructe și legume românești
Mega Image, investiție de 1,3 mil. de euro în fructe și legume românești
Mega Image susține pentru al optulea an producătorii locali de legume și fructe prin programul „Gusturi românești de la gospodari”. Peste...
Nou program de sprijin pentru producătorii locali de legume și fructe
Nou program de sprijin pentru producătorii locali de legume și fructe
Kaufland România inițiază un nou program agricol în parteneriat cu Cooperativa Țara mea și vine în sprijinul producătorilor locali mici de...
Producția de legume din programul „Gusturi românești” s-a dublat față de anul trecut
Producția de legume din programul „Gusturi românești” s-a dublat față de anul trecut
Cei peste 195 de producători locali de legume și fructe din programul Mega Image „Gusturi românești de la gospodari” au încheiat sezonul de...