Lidl România oferă granturi de peste 1,2 milioane de lei pentru inițiative civice

Pentru al doilea an consecutiv, Lidl și Federația Fundațiile Comunitare din România continuă să susțină cele mai bune soluții locale la provocări din educație și mediu, dând startul la finanțări nerambursabile în noi orașe: Bacău, Baia Mare, Constanța, Ploiești și Timișoara. Lidl România oferă granturi de peste 1,2 milioane de lei pentru inițiative civice

Începând cu 19 mai, ONG-uri, instituții de învățământ și grupuri de inițiativă din cele 5 orașe pot aplica pentru  unul dintre granturile nerambursabile oferite prin intermediul celei de-a doua ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1,23 de milioane de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației, în Bacău, Ploiești, Timișoara - prin fundația comunitară din orașul de reședință, Constanța - prin Fundația Comunitară Galați, și la Baia Mare - prin Fundația Comunitară Oradea. Fiecare dintre cele 5 fundații va acorda finanțări în valoare totală de 246.000 de lei și mentorat pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.

Prin intermediul acestor granturi, vor putea fi puse în practică în noile comunități din cele cinci orașe inițiative precum crearea de spații comunitare pentru reconectarea locuitorilor orașului, alternative verzi de activare comunitară, grădini urbane de legume, ateliere de eco-școală, dar și alte idei din domeniile educație și mediu. Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma a 2 luni de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă. În funcție de oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, fundațiile comunitare au stabilit mai multe direcții de implementare.

La Bacău și Ploiești, se vor lansa apeluri deschise de idei și proiecte în domeniile mediu și educație. Cele mai bune inițiative comunitare vor beneficia de mentorare și finanțări în valoare totală de 246.000 lei per oraș.

La Timișoara, programul susține inițiative care vizează îmbunătățirea spațiului urban comun în contextul provocărilor generate de pandemia SARS-COV-2 și creșterea capacității grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile cetățenilor.

În Baia Mare și Constanța, sunt vizate soluții mixte după cum urmează: în orașul maramureșean, 172.000 de lei vor fi investiți direct în amenajarea unei grădini incluzive în Parcul Central, iar 73.000 de lei vor fi oferiți sub formă de microgranturi pe baza unui concurs de proiecte pe teme de educație și mediu. În Constanța, 98.400 de lei vor merge către reamenajarea și animarea pasajului pietonal din apropierea gării orașului, iar 147.600 de lei vor fi acordați, sub formă de granturi, prin concurs, celor mai bune soluții venite din comunitate la provocările locale din domeniile mediu și educație.

Arhitectura procesului de aplicare este distinctă ca etape și calendar de la un oraș la altul. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe platforma programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Pe toată perioada de aplicare, cele 5 fundații comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere sau training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare. Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și expertizei în cele două domenii strategice. 

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. La prima ediție, care a avut loc în anul 2020, programul s-a desfășurat simultan în 6 orașe din țară (Brașov, Brăila, Buftea, Cluj, Oradea și Vaslui) și a finanțat 49 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Acestea au însumat peste 700 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, ca urmare a rezultatelor ediției pilot.

„De mai bine de 9 ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare «la firul ierbii», care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne-am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale”, susține Ciprian-Mihai Păiuș, Director Executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România.

 

Lidl România, rată de profitabilitate de 4,7% în 2023, în scădere față de anul anterior
Lidl România, rată de profitabilitate de 4,7% în 2023, în scădere față de anul anterior
Companiile Lidl din România (Lidl Discount SRL, Lidl România SCS, Lidl România SRL și Lidl Imobiliare România Management SCS) au încheiat anul...
Cum a evoluat relația românilor cu brandurile în ultimii 25 de ani
Cum a evoluat relația românilor cu brandurile în ultimii 25 de ani
„Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul – o sintagmă care ne-a marcat și pe care o auzim des. De ce? Pentru că suntem complicați,...
Kaufland continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 4,87 milioane de lei
Kaufland continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 4,87 milioane de lei
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lansează Apelul 1 pentru propuneri de proiecte 2021 în cadrul programului „În stare de...
Lidl și Federația Fundațiile Comunitare din România, fond de 250.000 euro pentru inițiative civice
Lidl și Federația Fundațiile Comunitare din România, fond de 250.000 euro pentru inițiative civice
Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România lansează un program de finanțare pentru inițiative comunitare de mediu și...