Au intrat în vigoare noile reguli europene privind ambalajele. Ce trebuie să știe producătorii și importatorii

Noile norme ale Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje se aplică începând din 12 august în statele membre ale Uniunii Europene, au anunțat reprezentații Executivului comunitar. Au intrat în vigoare noile reguli europene privind ambalajele. Ce trebuie să știe producătorii și importatorii. detalii pe revistaprogresiv.ro

„Vor exista limite stricte privind prezenţa substanţelor perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS-uri, cunoscute sub denumirea de «substanţe chimice eterne») în ambalajele care intră în contact cu produsele alimentare, protejând şi mai mult consumatorii şi mediul înconjurător. Definiţiile, de exemplu cele pentru fabricanţii şi producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje, vor fi acum armonizate în întreaga UE. Anumite marcaje şi informaţii vor fi acum necesare şi pentru ambalaje, asigurând faptul că producătorii sau importatorii de ambalaje pot fi identificaţi şi contactaţi, după caz", au precizat reprezentanții Comisiei Europeană.

Alte norme suplimentare în temeiul Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje vor intra în vigoare treptat. Majoritatea obligaţiilor vor deveni aplicabile începând din 2030, inclusiv normele privind posibilitatea de reciclare, obiectivele de reutilizare sau formatele foarte mici de ambalaje din plastic de unică folosinţă utilizate în hoteluri şi în restaurante, mai informează Executivul comunitar.

În medie, fiecare european aruncă o jumătate de kilogram de ambalaje pe zi - de la pahare de unică folosinţă pentru cafea la capsule pentru băuturi, folii din plastic sau colete de cumpărături online. Regulamentul va ajuta la abordarea în continuare a provocărilor de mediu cauzate de ambalaje şi va reduce dependenţa Europei de combustibilii fosili importaţi din care sunt fabricate aproape în întregime ambalajele din plastic. El va contribui la consolidarea pieţei unice a ambalajelor şi va facilita activităţile comerciale transfrontaliere prin intermediul unor norme comune, a anunţat Comisia Europeană.

„Noul Regulament privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje este o investiţie în viitorul Europei: el va ajuta la reducerea deşeurilor, la sporirea gradului de reciclare, la creşterea siguranţei pentru consumatori a ambalajelor care intră în contact cu produsele alimentare (prin limitarea substanţelor nocive precum PFAS-urile) şi la reducerea dependenţei noastre de materialele virgine. Aceştia sunt paşi esenţiali către o economie cu adevărat circulară. În acelaşi timp, regulamentul va înlocui normele naţionale fragmentate care sunt dificil de navigat pentru operatorii economici de pe piaţa internă. Însă noile norme presupun, de asemenea, costuri de ajustare şi am colaborat intens cu operatorii de pe piaţă pentru a pune în aplicare noile norme într-un mod pragmatic şi nebirocratic", a afirmat Jessika Roswall, comisarul pentru mediu, rezilienţă în domeniul apei şi o economie circulară competitivă.

Reprezentanții Comisiei Europene precizează că vor continua să colaboreze îndeaproape cu actorii implicați şi cu statele membre pentru a sprijini punerea în aplicare eficientă şi practică pe teren. Pentru a facilita aplicarea uniformă a noilor norme privind ambalajele în întreaga UE şi pentru a simplifica respectarea normelor, instituția a publicat orientări referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, precum şi un document actualizat cu întrebări frecvente.

Afacerile TeraPlast au crescut cu 4% în primul semestru, însă compania a trecut pe pierdere. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Afacerile TeraPlast au crescut cu 4% în primul semestru, însă compania a trecut pe pierdere
Grupul TeraPlast a raportat pentru primul semestru din 2026 o cifră de afaceri consolidată de 574 de milioane de lei, în creștere cu 4% față de...
Doza de aluminiu câștigă teren: ponderea sa în ambalajele SGR se apropie de 30%. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Doza de aluminiu câștigă teren: ponderea sa în ambalajele SGR se apropie de 30%
Doza de aluminiu și-a majorat ponderea în ambalajele SGR de la 21,6% în primul trimestru din 2024 la 29,3% în al doilea trimestru din acest an,...
Partslife România obține medalia Bronze EcoVadis și intră în top 35% companii evaluate la nivel global
Partslife România obține medalia Bronze EcoVadis și intră în top 35% companii evaluate la nivel global
Partslife România, organizație care implementează obligațiile privind responsabilitatea extinsă a producătorului (OIREP), a obținut medalia...
Circulad’OR a dezvoltat aplicația Yvora, prima aplicație dezvoltată integral în România pentru gestionarea operațională și strategică a tuturor cerințelor PPWR. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Circulad’OR lansează o aplicație pentru gestionarea operațională a cerințelor PPWR
Din 12 august 2026, niciun ambalaj nu mai poate fi introdus legal pe piața UE fără documentație tehnică și declarație de conformitate. În...
Barometrul RetuRO: Rata de colectare pentru primele șase luni a ajuns la 82%. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Barometrul RetuRO: Rata de colectare pentru primele șase luni a ajuns la 82%
Rata de colectare pentru primele șase luni ale anului 2026 a crescut cu trei puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut,...
Peste un milion de ambalaje din carton pentru băuturi și lactate, colectate în proiectul pilot demarat de Tetra Pak. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Peste un milion de ambalaje din carton pentru băuturi și lactate, colectate în proiectul pilot demarat de Tetra Pak
Primul proiect pilot de amploare din Europa dedicat colectării ambalajelor din carton pentru băuturi și lactate, lansat de Tetra Pak și Mega...