FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Green Point Management o numește pe Irina Ionescu în funcția de director general

Green Point Management o numește pe Irina Ionescu în funcția de director general

Irina Ionescu, manager cu aproape două decenii de experiență în cadrul companiilor Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, preia conducerea GreenPoint Management începând cu data de 1 septembrie.

„În decursul ultimilor ani, am avut ca prioritate investițiile în dezvoltarea unui Grup integrat de companii care țintește să fie vârful de lance al industriei de management al deșeurilor din România. Succesul nostru se bazează pe o echipă dinamică și ambițioasă, care operează la cele mai înalte standarde pentru a răspunde exigențelor clienților și partenerilor noștri. De aceea, ne bucură venirea Irinei Ionescu ca Director General al GreenPoint Management, și, în același timp, membru al board-ului la nivel de Grup. Irina este un lider care a oferit deja foarte mult industriei noastre și va îmbogăți întreaga organizație, nu numai prin experiența sa profesională, ci și prin calitatea umană de apreciat”, a declarat Adela Lazăr, Președinte GreenPoint Management.

„Sustenabilitatea a stat la baza multor programe pe care le-am inițiat și pe care le-am dezvoltat de-a lungul carierei mele. Cu atât mai mult în ultimii ani, când eforturile mele s-au îndreptat tot mai mult către zona de protejare a comunităților și a mediului înconjurător, precum și către zona gestionării corecte a deșeurilor de ambalaje. În acest context, noul rol pe care mi l-am asumat reprezintă o evoluție naturală a parcursului meu profesional. Sunt extrem de entuziasmată de acest nou început și îmi doresc ca, alături de echipele de profesioniști din cadrul acestui Grup, să continuăm să facem performanță în acest domeniu în România”, adaugă Irina Ionescu, Director General al GreenPoint Management.

Irina Ionescu a ocupat, în ultimii 18 ani, în cadrul Coca-Cola România, poziții precum Director de Marketing pentru regiunea Adriatică și Balcani la The Coca-Cola Company sau Corporate Affairs Director pentru România, ulterior pentru regiunea Adria în cadrul companiei Coca-Cola HBC.

De-a lungul anilor, ca director de Corporate Affairs pentru Coca-Cola HBC România, ea a contribuit la crearea unor premise favorabile creșterii companiei, prin crearea unui brand corporate puternic, colaborând foarte strâns cu toate departamentele cheie din companie. Prin promovarea programelor legate de sustenabilitate, Coca-Cola HBC România a fost recunoscută - între 2016 și 2020 - ca fiind Cea mai Sustenabilă Companie din România.

Experiența sa profesională a fost îmbogățită și prin antreprenoriat. A înființat și condus cu succes, timp de 7 ani, o companie specializată în consultanță de management și marketing, precum și în obținerea de fonduri nerambursabile.

În ultimii șase ani, Irina a participat în mod activ la studierea și proiectarea a diverse sisteme de colectare separată a deșeurilor de ambalaje. Între 2014-2020, a fost Președinte al Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare din România, fiind în prima linie inclusiv în discuțiile cu autoritățile, cu alți producători de băuturi, precum și cu reprezentanții marilor magazine referitoare la înființarea unui sistem garanție-returnare pentru ambalaje la nivel național, ce va permite României să își îndeplinească angajamentele europene de reciclare.

Grupul Green include Green PC Ambalaje, GreenPoint Management, Green Knowledge, Servicii Salubritate București și Iridex Group, cu o cifră totală de afaceri de peste 700 de milioane de lei, având peste 2.000 de angajați. Companiile din Grup activează în domeniul managementului deșeurilor, salubrității și reciclării.

GreenPoint Management implementează obligativitatea răspunderii extinse a producătorilor și are o cifră de afaceri de peste 140 milioane de lei. Compania preia obligațiile de mediu privind gestionarea ambalajelor introduse pe piața națională și atinge țintele de reciclare/valorificare pentru o cantitate anuala de 300.000 tone de ambalaje.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content