Ursus Breweries investește 2 mil. euro într-o instalație sustenabilă de recuperare a energiei la Buzău
Ursus Breweries a făcut o investiție de 2 milioane de euro într-o instalație care folosește tehnologii de eficiență energetică pentru recuperarea energiei termice din gazele arse, la fabrica de bere din Buzău. Instalația este un proiect special în grupul Asahi și face parte din seria de investiții pentru sustenabilitate existente în strategia Ursus Breweries.
Tehnologia presupune recuperarea energiei din gazele arse rezultate în centrala termică a fabricii de bere. Pentru identificarea soluției tehnice inovatoare, Ursus Breweries a colaborat cu experți în sustenabilitate din cadrul Asahi Europe & International și cu furnizori cu expertiză internațională relevantă. Prin implementarea sistemului de recuperare a energiei termice, se estimează o scădere a consumului de gaz natural cu aproximativ 18% și, astfel, implicit scăderea emisiilor de dioxid de carbon aferente.
„Ca urmare a investițiilor făcute până acum, emisiile de carbon ale Ursus Breweries au scăzut, în 2022, la 50% față de anul de referință 2019. Și nu ne oprim aici: investiția de la Buzău a fost finalizată cu succes în vara acestui an și reprezintă un pas înainte pe drumul pe care ni l-am asumat pentru reducerea la zero a emisiilor de dioxid de carbon în fabricile noastre. Datorită acestei investiții, vom reuși să reducem consumul de gaz natural cu 18% precum și amprenta noastră de carbon”, a declarat Robert Uzună, Vicepreşedinte Corporate Affairs al Ursus Breweries.
Ursus Breweries derulează constant proiecte de sustenabilitate având șase obiective majore și direcții de intervenție: reducerea emisiilor de dioxid de carbon, reducerea consumului de apă, utilizarea de materii prime din surse sustenabile, utilizarea de ambalaje reutilizabile și reciclabile, susținerea incluziunii și a bunăstării, precum și promovarea unui consum responsabil de alcool.
Investiția de la fabrica din Buzău este doar unul dintre proiectele de reducere a consumului de energie derulate de către Ursus Breweries. Totalitatea proiectelor de sustenabilitate ale companiei sunt descrise în al șaptelea și cel mai recent Raport de Dezvoltare Durabilă pentru perioada 2021-2022.
Ca actor economic important și lider al pieței berii din România, Ursus Breweries a realizat contribuții de 567 milioane de lei la bugetul de stat în anul 2022, poziționându-ne ca partener de încredere al autorităților.
Parte a grupului Asahi Europe & International, Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România, fiind lider de piață de 8 ani. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca.