Schimburile comerciale româno-germane își continuă creșterea
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a menținut tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, însumând 18,4 miliarde de euro. Creșterea este de 12,3% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut când volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la 16,4 miliarde euro, potrivit ultimelor cifre ale Destatis.
Astfel, exporturile către România s-au ridicat la 9,8 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 8,8% față de perioada similară din 2021, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 8,6 miliarde euro, în creștere cu 16,6% față de primele șase luni ale anului trecut. Aceste rezultate plasează România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile și pe locul 21 privind importurile.
Citește și Importurile de alimente, creștere de peste 19% în prima jumătate a anului
„Dezvoltarea relațiilor economice româno-germane este foarte îmbucurătoare, în special în actualul context internațional dificil. Asistăm la un interes substanțial al firmelor germane de a deschide afaceri în România, respectiv de a a-și extinde aici activitățile, ceea ce pune bazele unei și mai bune dezvoltări a comerțului bilateral. Dacă se menține această dinamică, valoarea schimburilor comerciale bilaterale se apropie în 2022 de 40 mld. euro. Având în vedere reorientarea lanțurilor internaționale de aprovizionare, dar și datorită deschiderii de noi zăcăminte de gaze naturale, România reprezintă un amplasament investițional bun pentru economia germană. Relațiile bilaterale nu se pot decupla însă de evoluțiile geopolitice globale. Inflația crescută, dobânzile mari, prețurile ridicate la energie, blocajele existente din lanțurile de aprovizionare, încrederea scăzută a consumatorilor sunt doar câțiva factori care apasă din ce în ce mai mult asupra economiei”, este de părere Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.