SanoVita va încheia anul acesta cu un avans de 15% al afacerilor

SanoVita, principalul producător și distribuitor de alimente de origine vegetală din România, cu o prezență de peste 25 de ani pe piață, va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 85 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de 2020, estimează Mircea Stoica, CEO-ul companiei. SanoVita va încheia anul acesta cu un avans de 15% al afacerilor

“Lansările au fost pentru noi marele avantaj competitiv, mai ales că au fost în categorii unde noi suntem deja lideri de piață, cum ar fi musli și granola și rondelele de grâu și orez expandat. De asemenea, ne-am dezvoltat portofoliul de băuturi vegetale prin lansarea a două noi sortimente: ovăz și orez și alune de pădure”, spune Mircea Stoica.

SanoVita a lansat pe piață în ultimii doi ani peste 30 de produse noi, strategie care va continua și în 2022, în special în categoriile de cereale pentru micul dejun, tofu, musli, snacks și produse tartinabile.

SanoVita, un business românesc dezvoltat în zona de produse vegetariene, fondat în 1995 în judeţul Vâlcea, a fost preluat în 2020 de fondul de investiţii Highlander Partner. SanoVita angajează 247 de persoane şi este una dintre cele mai mari companii din judeţul Vâlcea. Acţionariatul companiei era împărţit, înainte de preluarea pachetului majoritar de către Highland Partner, între trei antreprenori - Cornel Soare (55 de ani), Ion Dan (62 de ani) şi Dumitru Dan (60 de ani).

Cum încearcă producătorii de alimente vegetale să scoată categoria din sezonalitate
Cum încearcă producătorii de alimente vegetale să scoată categoria din sezonalitate
Catalogată drept o categorie puternic influențată de posturile religioase, perioadă în care vânzările cresc double-digit, produsele vegetale...
Laptele vegetal, o categorie în care beneficiile pentru sănătate au detronat presiunea inflației
Laptele vegetal, o categorie în care beneficiile pentru sănătate au detronat presiunea inflației
O categorie la început de drum în România, aleasă în special datorită beneficiilor pentru sănătate, alternativele la lapte, pe bază de...
Cerealele, categoria care se dezvoltă pe două momente de consum
Cerealele, categoria care se dezvoltă pe două momente de consum
Estimată la 89 de milioane de euro, piața de cereale și batoane de cereale are încă spațiu de dezvoltare din moment ce consumul local este sub...
Ioana Enache, fostul General Manager Amway, numită CEO SanoVita
Ioana Enache, fostul General Manager Amway, numită CEO SanoVita
Compania SanoVita, unul dintre principalii jucători din industria alimentară de origine vegetală, cu o prezență de peste 25 de ani pe piața...
Mircea Stoica, CEO SanoVita: Prioritatea numărul unu este să devenim o mașină de inovat
Mircea Stoica, CEO SanoVita: Prioritatea numărul unu este să devenim o mașină de inovat
După 25 de ani ca business de familie, la începutul anului trecut Sano Vita a fost cumpărată de fondul american de investiții Highlander...
Noul proprietar al Sano Vita vizează creșterea prin noi achiziții
Noul proprietar al Sano Vita vizează creșterea prin noi achiziții
Fondul de investiţii Highlander Partner, care a preluat pachetul majoritar al Sano Vita, plănuiește să accelereze creșterea Sano Vita prin...