Producția de etichete, creștere de 25% în contextul pandemiei

Consumul crescut din perioada stării de urgență a dus la vânzări peste estimări pe tot lanțul, inclusiv în cazul businessurilor conexe, cum este cel al producției de etichete. Producția de etichete, creștere de 25% în contextul pandemiei

Rottaprint, producător de etichete autoadezive și ambalaje flexibile, susține că volumul producției a crescut cu peste 25% în lunile de pandemie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea a fost susținută de cererea generată de industria dezinfectanților și de cea alimentară. De partea cealaltă, industriile care au înregistrat o reducere semnificativă a numărului de comenzi în perioada martie-mai au fost cea chimică, în mare parte prin scăderea cererii de etichete pentru vopseluri, și industria HoReCa.

„Pentru perioada imediat următoare, ne așteptăm la o revenire către o cerere constantă, lipsită de fluctuații, mai ales în contextul în care companiile așteaptă să vadă modul prin care se va reporni economia după această perioadă dificilă”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, Director General Rottaprint.

În plus, compania estimează că volumul producției va reveni la un nivel mediu normal din cauza faptului că majoritatea campaniilor promoționale desfășurate de clienți în lunile de vară sunt în acest moment oprite.

Cu o experiență de 29 ani, compania Rottaprint, cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria și Germania, în care lucrează peste 270 de angajați. În 2019, Rottaprint a livrat produse în 11 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii.

Rottaprint, investiții de peste 60 milioane euro în cele trei decenii de activitate
Rottaprint, investiții de peste 60 milioane euro în cele trei decenii de activitate
În 33 de ani de activitate, Rottaprint, prima tipografie flexografică cu acționat 100% românesc, înființată de familia Nechita-Rotta, a...
Reorganizarea portofoliului de produse a adus Rottaprint cu circa 7% mai mulți clienți internaționali în 2023
Reorganizarea portofoliului de produse a adus Rottaprint cu circa 7% mai mulți clienți internaționali în 2023
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare locală de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România, a dezvoltat în...
Afacerile Rottaprint au avansat cu 10% anul trecut
Afacerile Rottaprint au avansat cu 10% anul trecut
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, companie de familie cu...
Rottaprint: Investițiile în tehnologii au redus termenele de producție cu până la 2 zile
Rottaprint: Investițiile în tehnologii au redus termenele de producție cu până la 2 zile
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică cu capital 100% românesc, producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în...
Rottaprint și-a majorat exporturile cu circa 40% în 2022
Rottaprint și-a majorat exporturile cu circa 40% în 2022
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică locală producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, a înregistrat...
Rottaprint, afaceri peste pragul de 30 de milioane de euro în 2022