Producătorul Lăptăria cu caimac își reduce pierderile cu 70% în primul semestru
Agroserv Măriuța, producătorul brandului Lăptăria cu Caimac, a încheiat primele șase luni ale acestui an cu vânzări de 36,3 milioane de lei, în creștere cu 23% față de perioada similară a anului 2022. În ceea ce privește profitabilitatea, compania a încheiat primul semestru din 2023 cu o pierdere netă de 400 mii lei, față de pierderea netă de 1,4 milioane lei înregistrat în prima jumătate a anului 2022.
Cea mai mare contribuție la cifra de afaceri generată în prima jumătate a anului au avut-o veniturile din vânzarea de produse lactate, semifabricate, precum și de mărfuri, care au atins valoarea de 26,3 milioane de lei (după acordarea reducerilor).
Veniturile din zootehnie au înregistrat o valoare de 8,2 milioane de lei, în principal datorită vânzării de lapte crud, de 7,6 milioane de lei, urmată de vânzarea de animale, de 606 mii lei. În primul semestru din 2023, producția totală de lapte a fost de 7.550.774 litri, o creștere cu 7% comparativ cu primele șase luni din 2022. Numărul mediu al vacilor mulse zilnic în prima jumătate a anului 2023 a fost de 1.050 capete. Prin urmare, producția medie în primul semestru din 2023 a fost de peste 40 tone/zi, o creștere de 2% față de perioada similară a anului trecut. Fabrica a utilizat 53% din producția de lapte a fermei.
„În prezent, ca afacere, ne concentrăm pe două aspecte principale - pe de o parte, prioritatea noastră pentru acest an este să readucem compania la profitabilitate și să realizăm bugetul aprobat de acționarii noștri în luna aprilie, iar pe de altă parte, să implementăm strategia 2023/2024, care include atât oferta noastră comercială, cât și dezvoltarea competențelor oamenilor noștri. La nivel operațional, în prima jumătate a anului, ne-am concentrat pe dezvoltarea de proiecte pentru creșterea distribuției numerice. În acest context, ne bucurăm că produsele Lăptăria cu Caimac revin pe rafturile Kaufland. În plus, pe lângă extinderea prezenței și disponibilității produselor în magazine, lucrăm intensiv la reducerea cazurilor de lipsă de produse în magazine. Acesta este un obiectiv comun pentru comercianții cu amănuntul și producători, deoarece OOS - Out Of Stock (lipsa stocului) poate determina pierderi de vânzări, nemulțumirea clienților și reducerea loialității față de brand”, a declarat Cornel Dănilă, Director General Agroserv Măriuța.
Producătorul Lăptăria cu Caimac se concentrează în continuare și pe introducerea de noi produse și rețete. În primul semestru al acestui an compania a lansat șase noi SKU, toate în categorii noi pentru portofoliul companiei.
„Anul 2023 se anunță deja mai bun decât anul trecut pentru Agroserv Măriuța, pe de o parte datorită creșterii volumelor noastre (ex: categoria lapte are o creștere de peste 7% în S1 2023 vs. aceeași perioadă a anului trecut), dezvoltarea ofertei noastre de produse și a punctelor de distribuție, dar și datorită faptului că, în ciuda contextului plin de provocări al inflației persistente, clienții au continuat să aleagă produsele noastre. Prin urmare, chiar și cu o perioadă de vară care coincide cu scăderea vânzărilor de produse lactate, ne menținem bugetul pentru acest an datorită vânzărilor înregistrate până acum si lansărilor de produse din mai /iunie 2022”, a punctat Cornel Dănilă.
Din iunie 2018 și până în prezent, Lăptăria cu Caimac și-a dezvoltat distribuția în peste 2.300 de puncte de vânzare: IKA; rețele independente de magazine, băcănii, magazine de proximitate, dar și HoReCa.