Producătorul de carne de pui Familia Safir, buget de investiții de 9 mil. euro în 2023

Grupul de firme Safir a încheiat anul financiar 2022 cu o cifră de afaceri de 67 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 29% față de rezultatele anului anterior. Producătorul de carne de pui Familia Safir, buget de investiții de 9 mil. euro în 2023

Anul trecut compania a investit peste 2 milioane de euro în dezvoltare, iar bugetul pentru anul acesta pentru creșterea volumului de business și de susținere a investițiilor se ridică la peste 9 milioane de euro.

“Creșterea cifrei de afaceri se datorează dezvoltării rețelei comerciale de distribuție la nivel regional și național și diversificării portofoliului de clienți, pe de o parte, iar pe de altă parte creșterii distribuției pe plan național și a vânzărilor produsului Zdravăn Moldovenesc. Grupul de firme Safir devine în pas alert un jucător-cheie pe piața produselor din carne cu proveniență cunoscută, sănătoasă și de încredere”, a declarat George Safir, care împreună cu fratele său, Iulian, conduce afacerea de familie fondată în 1945.


Îți recomandăm și: Consolidarea, un scenariu tot mai prezent într-o piață scindată precum cea a cărnii de pui


Contextul în care Familia Safir crește constant este unul foarte favorabil, datele INS arată indicând un consum lunar de peste 1,7 kg per capita (date disponibile în decembrie 2022). Mai mult, tendinţele de pe piaţa cărnii arată că românii aleg tot mai des produse premium, vor carne românească și vor să știe proveniența acesteia.

Familia Safir este o afacere de familie din 1945 cu tradiție antreprenorială care se dezvoltă continuu de șapte decenii. Grupul de firme Safir include 4 companii, 7 ferme (care au în total 88 de hale de creștere a puilor) și 790 de angajați. Grupul are propriile facilități de prelucrare a cărnii provenite din ferme: abator, fabrică de preparate din carne de pui și semipreparate de tip craft care folosește condimente 100% naturale, propria producție de furaje, concentrate, cereale extrudate și full fat soia, o fabrică de făină proteică, precum și parc auto propriu, pentru distribuție rapidă în țară. În plus, antreprenorii oprează și câteva magazine în Vaslui și o rotiserie, pentru care în următorii ani există un plan de expansiune.

Grupul Safir investește în tehnologii verzi și achiziția de noi ferme
Grupul Safir investește în tehnologii verzi și achiziția de noi ferme
Grupul de firme Safir a anunțat o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro pentru anul financiar 2023, în...
Transavia: Estimăm dublarea cifrei de afaceri și a profitului până în 2026
Transavia: Estimăm dublarea cifrei de afaceri și a profitului până în 2026
După cel mai bun an din istoria companiei de aproape 33 de ani, cu venituri de peste 1 miliard de lei și un profit...

 

Transavia exportă circa 30% din producție
Transavia exportă circa 30% din producție
Transavia, unul dintre cei mai importanți producători din industria avicolă din România, exportă aproximativ 30%...
Consolidarea, un scenariu tot mai prezent într-o piață scindată precum cea a cărnii de pui
Consolidarea, un scenariu tot mai prezent într-o piață scindată precum cea a cărnii de pui
Cu un volum anual de 500.000 de tone, piața locală de carne de pui este dominată de companiile românești, 90% din...
Transavia vrea să-și consolideze poziția în regiune prin investiții record și achiziții
Transavia vrea să-și consolideze poziția în regiune prin investiții record și achiziții
Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, vrea să-și consolideze poziția la nivel național...
Producătorul de carne de pasăre Safir oprește activitatea pentru două săptămâni
Producătorul de carne de pasăre Safir oprește activitatea pentru două săptămâni
Grupul Safir anunță că activitatea abatorului este oprită până la începutul lunii august din cauza numărului...