Producători de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr, sub lupa Concurenței

Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr. Bodan Chiritoiu, Autoritatea de concurenta, amenzi

”Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, în cadrul celor trei investigații s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA și Ardealul SA, dar și de pe piața producției și comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact și Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Brașov (Olympus).

În ceea ce privește piața fabricării și comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Autoritatea de concurenţă a finalizat anul trecut opt investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, aplicând amenzi în valoare totală de 178,6 milioane lei (36,2 milioane euro), din care 94% reprezintă sancțiuni aplicate pentru înțelegeri de tip cartel.

Edenred, Sodexo Pass și Up, în atenția Consiliului Concurenței
Edenred, Sodexo Pass și Up, în atenția Consiliului Concurenței
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a regulilor în domeniu de către companiile Edenred Romania,...
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
În luna aprilie, rata inflației a încetinit și a ajuns la 11,2%, cu trei puncte procentuale sub cea din martie. Vorbim despre cea mai mare...
Grupul Lactalis a obținut în instanță suspendarea deciziei privind amenzile date de Concurență
Grupul Lactalis a obținut în instanță suspendarea deciziei privind amenzile date de Concurență
Companiile Albalact, Covalact și Dorna Lactate au formulat acțiuni în anulare și suspendare împotriva deciziilor pentru aplicarea amenzilor...
Trei companii din grupul Lactalis amendate cu 2,9 milioane euro de către Consiliul Concurenței
Trei companii din grupul Lactalis amendate cu 2,9 milioane euro de către Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței a sancționat companiile Albalact, Covalact și Dorna Lactate, parte din grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare de...
Consiliul Concurenței a aplicat anul trecut amenzi de peste 36 mil. euro
Consiliul Concurenței a aplicat anul trecut amenzi de peste 36 mil. euro
Autoritatea de concurenţă a finalizat anul trecut opt investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, aplicând amenzi în valoare totală...
Ce amenzi a dat Consiliul Concurenței anul trecut: “În orice criză apar profitori care urmăresc să facă bani în ape tulburi”
Ce amenzi a dat Consiliul Concurenței anul trecut: “În orice criză apar profitori care urmăresc să facă bani în ape tulburi”
Consiliul Concurenţei a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 407 milioane lei (82,73 milioane euro), valoare care situează anul...