Prodlacta a trecut pe profit în primul semestru din 2019

Producătorul de lactate Prodlacta a raportat la Bursa de Valori București (BVB) o cifră de afaceri de 49,9 milioane de lei pe primul semestru din an, în creștere ușoară față de aceeași perioadă din 2018, și un profit net de circa un milion de lei. Compania a trecut pe profit în acest an, după ce în Sem. I din 2018 înregistrase o pierdere de un milion de lei, iar pe întregul an reușise să-și reducă pierderile la 688.000 de lei. Prodlacta a trecut pe profit în primul semestru din 2019

În aprilie, acționarii Prodlacta aprobaseră majorarea capitalului social al companiei cu aproape 5,5 mil. lei pentru “acoperirea pierderilor contabile”.

Rata de majorare a afacerilor este inferioară celei realizate anul trecut față de 2017. Pentru următoarea perioadă, producătorul și-a setat ca obiectiv creșterea cifrei de afaceri prin încheierea de contracte cu toate lanțurile de magazine, la nivel național, prin majorarea capacității de procesare a laptelui și, implicit, a volumelor de materie primă. Compania operează și pe piețele externe.

Prodlacta este controlată de Grupul JLC, principalul jucător de pe piaţa lactatelor din Republica Moldova.

 

Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Cu un plus de peste 12 miliarde de lei în cont la finalul lui 2023, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o...
Producătorul Lăptăria cu caimac și-a adâncit pierderile în 2023, până la 2,3 mil. lei
Producătorul Lăptăria cu caimac și-a adâncit pierderile în 2023, până la 2,3 mil. lei
Agroserv Măriuţa, producătorul brandului Lăptăria cu caimac, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de lei, în...
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
UPDATE: Prodlacta nu a cerut deschiderea procedurii de insolvență. Potrivit unei comunicări oficiale a Prodlacta, cererea de intrare în...
Producătorul Lăptăria cu caimac își reduce pierderile cu 70% în primul semestru
Producătorul Lăptăria cu caimac își reduce pierderile cu 70% în primul semestru
Agroserv Măriuța, producătorul brandului Lăptăria cu Caimac, a încheiat primele șase luni ale acestui an cu vânzări de 36,3 milioane de...
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Cu un plus de 14 miliarde de lei în cont la finalul lui 2022, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o creștere...
Producătorul de lactate Prodlacta, scădere de 50% a profitului în S1
Producătorul de lactate Prodlacta, scădere de 50% a profitului în S1
Prodlacta, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a lactatelor, a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net...