Prețul grâului, cel mai mare nivel din ultimii 13 ani în urma conflictului din Ucraina

După ce Rusia a invadat Ucraina și a pus în pericol o sursă vitală de aprovizionare la nivel mondial, prețul grâului a urcat la cel mai mare nivel după 2008 având în vedere că cele două state sunt furnizori cheie pe piața cerealelor. Tranzacțiile făcute cu Rusia și Ucraina reprezintă mai mult de un sfert din comerțul mondial cu grâu, aproximativ o cincime din vânzările de porumb și 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui, potrivit Bloomberg. Prețul grâului, cel mai mare nivel din ultimii 13 ani în urma conflictului din Ucraina

După atacul Rusiei asupra Ucrainei, contractele futures din Chicago au crescut cu până la 2,8%, până la un vârf de 9,6075 dolari pe bushel. Câștigurile au fost plafonate în cursul zilei de ieri, când prețurile au crescut cu maximul permis de bursă. De asemenea, au crescut și cotațiile pentru porumb și soia.

„Prețurile alimentelor sunt deja ridicate. O scumpire suplimentară a mărfurilor va duce la sporirea presiunilor inflaționiste”, declară Paul Bloxham, economist șef la HSBC Holdings Plc, citat de Bloomberg.

Conflictul din Ucraina îi determină pe marii producători să închidă operațiunile în zonă, cum este și cazul Bunge, după ce decizii similare au fost luate de Coca-Cola HBC, Nestle și Carlsberg. Bunge a suspendat operațiunile a două unități de procesare a semințelor oleaginoase din Ucraina și a închis birourile locale din cauza acțiunii militare.

Totodată, Archer-Daniels-Midland Co. a închis o fabrică de zdrobire a semințelor oleaginoase din Chornomorsk, un terminal de cereale din portul Odesa, șase silozuri și biroul său comercial din Kiev.

„Conflictul Rusia-Ucraina va avea ramificații mari pentru piețele globale de cereale și semințe oleaginoase. Un conflict la scară largă va duce la oprirea exporturilor din regiune, cel puțin pe termen scurt, din cauza blocajelor la transport maritim și a costului ridicat sau a lipsei de asigurare pentru nave”, spune Dennis Voznesenski, analist Rabobank citat de Bloomberg.

La nivel mondial, 33% din solul negru, considerat a fi cel mai fertil, se află în Ucraina și peste 70% din teritoriul țării este teren agricol, evaluat la peste 100 miliarde de dolari potrivit datelor publice. 
 

Industria alimentară, sub presiunea războiului din Ucraina
Industria alimentară, sub presiunea războiului din Ucraina
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a schimbat cursul vieții de mai bine de o lună încoace, dar implicațiile și efectele încă sunt analizate...
Analiză BBC: Războiul din Ucraina declanșează „iadul pe pământ” pentru prețurile alimentelor
Analiză BBC: Războiul din Ucraina declanșează „iadul pe pământ” pentru prețurile alimentelor
Conflictul din Ucraina ar putea duce la creșterea prețurilor la alimente la nivel mondial, cu un impact catastrofal asupra celor mai săraci din...
IB Cargo: Toate tipurile de transport sunt afectate de situația conflictuală din Ucraina
IB Cargo: Toate tipurile de transport sunt afectate de situația conflictuală din Ucraina
Războiul din Ucraina impactează întreg lanțul de aprovizionare, ducând la blocaje, congestii, creșteri de prețuri pe toate tipurile de...
Coca-Cola HBC și Carlsberg închid fabricile din Ucraina
Coca-Cola HBC și Carlsberg închid fabricile din Ucraina
Producători internaționali cu operațiuni în Ucraina au decis închiderea fabricilor, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina din această...