Președintele ARC: Prețul cărnii de porc se va tripla anul viitor

În contextul crizei provocate de pesta porcină africană, prețul pentru carnea de porc se va tripla în 2020 și, mai mult decât atât, există riscul ca producătorii de preparate din carne de porc să nu găsească necesarul de materie primă, a declarat Radu Timiș, președintele Asociației Române a Cărnii, la conferința de presă ”Viitorul industriei de creștere și procesare a cărnii de porc”. Președintele ARC: Prețul cărnii de porc se va tripla anul viitor

”Suntem foarte aproape de o nouă criză alimentară. Anul acesta prețurile la carnea de porc s-au dublat și estimez că pentru anul viitor vorbim despre o triplare. Guversul chinez cumpără carnea de porc de la marii producători europeni și asta înseamnă că nu vom avea de unde să ne procurăm materia primă. Dacă în China carnea de porc a ajuns la 6 euro kilogramul, în România media la raft este undeva la 4 euro. Dincolo de majorarea prețurilor, nu știu dacă vom avea de unde să cumpărăm carne și nu știu ce se va întâmpla cu industria noastră”, a punctat Radu Timiș.

Dincolo de aceste aspecte, președintele ARC a subliniat faptul că nu este exclus să vedem o majorare a prețurilor și pentru carnea de vită sau pui. ”Consumul se va duce spre pui, vită, oaie sau chiar spre vegetarianism. Însă un lucru este cert: jumatate din proteina acestei planete a dispărut. Din ce am vorbit cu lanțurile de magazine, cantitățile necesare au fost asigurate dinainte, presupun că problemele vor începe din februarie - martie”, a mai precizat Radu Timiș.

Potrivit datelor INS, producția industrială de produse din carne a fost în primul semestru de 175.946 de tone, față de 324.175 de tone la finalul lui 2018. Cât privește situația importuri versus exporturi, situația este oarecum echilibrată, România a importat în primele șase luni 26.510 tone de produse din carne, în timp ce exporturile s-au situat la 26.326 tone.

Carnea, o categorie care se luptă cu conservatorismul în consum
Carnea, o categorie care se luptă cu conservatorismul în consum
Carnea se bucură de o incidență ridicată în consum, însă clienții rămân în zona de confort, carnea de pui și cea de porc fiind alese de...
Metro extinde portofoliul de produse din carne roșie
Metro extinde portofoliul de produse din carne roșie
În 2022, Metro are în focus asigurarea unui sortiment extins în ceea ce privește gama de carne producție proprie, atât prin prisma nivelurilor...
Carnea proaspătă, o categorie definită de stabilitate
Carnea proaspătă, o categorie definită de stabilitate
În vreme ce multe categorii de produse au fost afectate într-o anumită măsură de pandemie, carnea proaspătă a rămas un aliment de bază în...
Proprietarul Premium Porc Group, cel mai slab profit de la intrarea pe piață
Proprietarul Premium Porc Group, cel mai slab profit de la intrarea pe piață
DCH International S.A., compania-mamă a Premium Porc Group, unul dintre cei mai mari producători locali de carne de porc, a înregistrat în 2020...
Kaufland dezvoltă primul program pentru carne de porc românească în magazine
Kaufland dezvoltă primul program pentru carne de porc românească în magazine
Kaufland este primul lanț de magazine în care 100% din carnea de porc de la Raftul Românesc provine de la porci născuți, și nu doar crescuți...
Industria cărnii, un viitor sub semnul întrebării
Industria cărnii, un viitor sub semnul întrebării
Industria cărnii a trecut de-a lungul timpului prin multe schimbări și încercări dictate de legislație, de preferințele consumatorilor ori de...