P&G bifează cele mai bune rezultate financiare din ultimii 10 ani
Procter&Gamble, unul dintre cei mai importanți jucători din industria globală a bunurilor de larg consum, a raportat pentru ultimul trimestru al anului fiscal 2019 vânzări nete de 17,1 miliarde de dolari, o creștere procentuală de 4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta este cea mai bună performanță financiară din ultimii zece ani, potrivit raportului financiar al companiei.
Excluzând impactul cursului de schimb, achiziții și vânzări, veniturile au crescut cu 7%, evoluție susținută de un avans de 3% a volumelor organice.
La nivelul întregului an fiscal 2019, P&G a afișat o creștere modestă de 1% a vânzărilor nete, până la 67,7 miliarde de dolari.
“Ne-am atins și chiar depășit obiectivele setate în termeni de vânzări, profit și lichidități pentru anul fiscal 2019. Am crescut vânzările, cota de piață și profitul pe tot parcursul anului, ceea ce s-a tradus în cel mai bun trimestru din ultimii zece ani.
În România, P&G raportează rezultatele financiare prin intermediul P&G Distribution și Detergenți SA. Cumulat, cele două companii au încheiat anul trecut cu afaceri de 1,6 miliarde de lei și un profit de 36,5 milioane de lei. Compania intenționează să deschidă o nouă fabrică la Urlați, județul Prahova, unde urmează să producă detergenți de vase sub formă de capsule, sub brandul Fairy, potrivit surselor din piață. P&G a deschis în anul 2010 fabrica de produse pentru îngrijirea părului în urma unei investiții inițiale de 100 de milioane de dolari, unitate care a devenit între timp centru de export. În fabrica de șampoane de la Urlați lucrează aproximativ 300 de oameni, iar 90% din volume sunt livrate pe piețele externe. Aici se produc șampoane Head & Shoulders și Pantene pentru piețe mari din regiune, precum Rusia și Turcia. Terenul pe care este construită fabrica are o suprafață de 25 de hectare, unitatea ocupând efectiv 6 hectare.
În noua unitate de producție, care va fi ridicată de la zero, ar urma să fie produse capsule de detergent pentru vase sub brandul Fairy.
Procter&Gamble a deținut pe plan local o fabrică de detergenți la Timișoara, pe care a vândut-o grupului german Falli în anul 2014. La Timișoara se produceau detergenți de rufe, produse pentru îngrijirea țesăturilor și detergenţi de vase, Procter&Gamble achiziționând această fabrică de la statul român în 1995, după care a modernizat-o şi a extins-o, mare parte din producţie mergând către export.