Nestlé România, creștere de 4,4% după primele șase luni ale acestui an

Grupul Nestlé raportează rezultatele financiare globale și anunță o creștere organică de 3,6% pentru primul semestru al anului 2026, cu o creștere internă reală (RIG) de 1,5%, fiind pozitiv impactate de un trimestru doi puternic, în care a înregistrat o creștere organică de 3,7%. În ceea ce privește bilanțul pentru piața locală, Nestlé România a raportat o creștere organică de 4,4% cu o creștere internă reală de 2,2%, potrivit raportului financiar publicat de companie. Nestlé România raportează o creștere organică de 4,4% în primele șase luni din acest an. Detalii pe revistaprogresiv.ro

„Acest rezultat reflectă capacitatea echipei de a furniza produse de înaltă calitate și de a satisface nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor, cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani”, explică reprezentanții Nestlé România.

În ceea ce privește piața europeană, grupul a înregistrat vânzări de nouă miliarde de franci elvențieni, bifând o creștere organică de 2,7% cu o creștere internă reală de 0,5%. Creșterea a continuat să fie determinată de performanța puternică a segmentelor de cafea și produse pentru animale de companie. Creșterea internă reală a fost afectată de retragerile temporare de pe rafturile anumitor retaileri, efect atenuat prin valorificarea altor oportunități de creștere.

La nivel de piață, tendințele au fost mixte, anunță producătorul. Turcia, Regatul Unit și Irlanda, precum și Europa de Sud și de Est au avut cea mai mare contribuție la creștere, în timp ce alte piețe mai mari au fost afectate de scăderi în segmentul nutriției pentru sugari și de unele retrageri temporare. Cota de piață s-a consolidat în continuare în segmentul produselor pentru animale de companie, iar tendințele au continuat să se îmbunătățească în segmentele de cafea și produse alimentare și gustări.

Cafeaua reprezintă 29% din vânzări la nivelul Europei, creșterea fiind condusă de cafeaua solubilă NESCAFÉ, vânzările de capsule și cafeaua gata de consum. Produsele pentru animalele de companie generează 30% din vânzări la nivel de zonă, menținând dinamica pozitivă din ultimii doi ani. Creșterea a fost generalizată pe toate piețele și mărcile, inclusiv Pro Plan, ONE și Felix, fiind determinată de produsele premium pentru pisici sub formă de hrană umedă și de performanța solidă înregistrată în canalul de comerț electronic.

Pe segmentul de nutriție, care asigură 14% din vânzări la nivel european, creșterea organică a înregistrat o scădere ușoară de o singură cifră, ca urmare a retragerii de pe piață a formulelor de lapte pentru sugari. În afara segmentului de nutriție pentru sugari, creșterea a fost bună, impulsionată de produsele medicale de nutriție și de performanța solidă a segmentului RIG din cadrul nutriției pentru adulți, condus de Solgar și Pure Encapsulations.

Atât sectorul alimentar, cât și cel al dulciurilor au înregistrat vânzări mai mici, ceea ce reflectă un context dificil pe mai multe piețe. În cadrul sectorului produselor de cofetărie, KitKat a continuat să înregistreze o creștere pozitivă. Produsele alimentare și gustările reprezintă 27% din vânzări la nivel de zonă, potrivit raportului financiar.

Nescafé, brand „tractor” și la nivel global

La nivel global, vânzările totale raportate în prima jumătate a anului 2026 au fost de 43,1 miliarde franci elvețieni. Creșterea organică a fost de 3,6%, cu pricing de 2,1% și creșterea reală internă de 1,5% în prima jumătate a anului, înregistrând o îmbunătățire de la 1,2% în primul trimestru la 1,8% în al doilea trimestru. Creșterea reală internă a fost pozitiv în toate categoriile în trimestrul al doilea, iar performanța pe piețele emergente a fost foarte bună.

Pe categorii de produse, s-a înregistrat o creștere pe scară largă în prima jumătate a anului, în special prin aportul categoriilor de cafea și produse alimentare și gustări. Creșterea organică în categoria de cafea a fost de 7,5%, determinată de Nescafé. La categoria produselor pentru animale de companie, creșterea organică a fost de 2,7%, determinată de creșterea continuă în segmentul de produse pentru pisici și de o îmbunătățire în segmentul produselor pentru câini în trimestrul al doilea. Creșterea organică în segmentul de nutriție a fost de -1,2%, performanța puternică din segmentele nutriției pentru adulți și nutriției medicale fiind compensată de segmentul nutriției pentru sugari.

„Retragerea de pe piață a formulelor pentru sugari a avut un impact asupra creșterii organice a grupului de aproximativ 90 de puncte de bază în primul trimestru și de 30 de puncte de bază în al doilea trimestru. Ne așteptăm să recâștigăm cota de piață până la sfârșitul anului”, au explicat reprezentanții Nestlé.

Creșterea organică în segmentul de produse alimentare și gustări a fost de 3,7%, susținută de performanța puternică a mărcilor globale precum Maggi și KitKat, potrivit datelor din raportul financiar. Pe canale, creșterea organică a vânzărilor cu amănuntul a fost de 3,6%, iar pe canale out-of-home de 4,1%. În cadrul comerțului cu amănuntul, comerțul electronic a înregistrat o creștere organică de 12,2% și a atins 21,8% din totalul vânzărilor Grupului.

„Creșterea pe piețele emergente s-a accentuat, iar pe piețele dezvoltate am obținut rezultate foarte bune. Ne concentrăm strategia de investiții și acordăm prioritate mărcilor noastre de top și platformelor de creștere, ne optimizăm portofoliul și sporim eficiența pentru a reinvesti. Deși contextul extern rămâne incert, facem demersuri pentru a stimula o creștere constantă”, a declarat Philipp Navratil, CEO Nestlé.

Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, prezentă în 185 de țări din întreaga lume, și cu peste 271.000 de angajați. Producătorul oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri includ nume emblematice precum NESCAFÉ, Nespresso, Maggi și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu 160 de ani.

2026 07 09 gerovital chris nemes IMG_6827
Farmec redeschide magazinul Gerovital Napoca după o investiție de 60.000 de euro
Producătorul de cosmetice Farmec a redeschis magazinul Gerovital situat pe strada Napoca nr. 25, după un amplu proces de modernizare. Investiția...
Nestlé investește în producția de hrană pentru animale în Italia și închide o fabrică care producea figurine de ciocolată în Ungaria. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Nestlé investește în producția de hrană pentru animale și închide o unitate care produce figurine de ciocolată
Nestlé Purina PetCare a anunțat o investiție de 520 de milioane de franci elvețieni într-o nouă fabrică integrată de hrană pentru animale de...
Gramma Wines, investiție de aproape un milion de euro în modernizarea producției și extinderea activității către enoturism. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Gramma Wines, investiție de aproape un milion de euro în modernizarea producției și extinderea activității către enoturism
Gramma Wines a finalizat cel mai amplu proiect de investiții din istoria companiei, în valoare de aproximativ un milion de euro. Prin această...
Analiză TPC Concept: 60-70% dintre produse generează doar 5% din vânzări. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Analiză TPC Concept: 60-70% dintre produse generează doar 5% din vânzări
Deși puterea de cumpărare a românilor este în scădere, multe magazine din România continuă să își extindă portofoliile de produse, într-o...