Nestlé România, creștere de 19% a businessului în primele nouă luni ale anului
Nestlé România, parte a celei mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o creștere organică de 19%, susținută de toate cele zece categorii în care producătorul este activ, arată raportul financiar.
”Am continuat implicarea în comunitate prin proiectele de responsabilitate socială și prin donații către Banca pentru Alimente, care s-au ridicat la 43 de tone de alimente în valoare de 121.723 de euro. În această perioadă, ne-am menținut între preferințele românilor, lucru pentru care le mulțumim tuturor consumatorilor noștri. Creșterea din aceste luni se datorează echipei Nestlé România, o echipă de oameni bine pregătiți profesional, pasionați de munca lor și foarte dedicați, precum și portofoliului de produse fabricate la cele mai înalte standarde de calitate, în baza unei experiențe de peste 150 de ani”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
Creșterea în Zona Europa a fost susținută de pricing, dezvoltarea puternică a vânzărilor pentru comerțul electronic și în canalele out-of-home. Zona a înregistrat câștiguri de cotă de piață la hrana pentru animale de companie și la nutriția pentru sugari și copii de vârstă mică. Din punct de vedere al categoriei de produse, principalul contribuitor la creștere a fost Purina PetCare, datorită ofertelor diferențiate pentru mărcile premium Felix, Gourmet și Purina ONE. Cafeaua a înregistrat o creștere de o singură cifră, cu focus pe NESCAFÉ. În septembrie, Zona a lansat capsulele de hârtie NESCAFÉ Dolce Gusto Neo în Franța și Elveția. Dulciurile au înregistrat o creștere de o singură cifră, cu câștiguri continue de cotă de piață pentru KitKat. Nestlé Professional a înregistrat o creștere de două cifre, condusă de băuturi. Categoria de Nutriție pentru sugari și copii de vârstă mică a înregistrat o creștere de o singură cifră, bazată pe formulele premium, în special NAN. Categoria de produse alimentare a înregistrat o creștere de o singură cifră, cu dezvoltări robuste ale vânzărilor pentru Maggi. În al treilea trimestru, tranzacția pentru crearea unui joint-venture pentru pizza congelată în Europa a fost finalizată.
La nivelului grupului, creșterea organică a atins 7,8%, cu pricing de 8,4% și o creștere internă reală (RIG) de -0,6%. Creșterea s-a înregistrat la scară largă, acoperind toate regiunile geografice și categoriile de produse. Creșterea organică prognozată pentru 2023 rămâne între 7% și 8%.
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, iar cei peste 300.000 de angajați sunt dedicați scopului Nestlé de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum NESCAFÉ®, Nespresso®, Maggi® și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor.