L'Oréal a achiziționat firma de cercetare daneză Lactobio
L'Oréal a anunțat finalizarea procesului de achiziție a companiei daneze Lactobio, lider de piață în cercetarea probioticelor și a microbiomului, cu sediul în Copenhaga.
Achiziția strategică se bazează pe 20 de ani de cercetare avansată realizată de L'Oréal în domeniul științific al microbiomului, perioadă în care compania și-a aprofundat cunoștințele despre microorganismele care trăiesc pe suprafața pielii. Achiziția aduce noi oportunități din punct de vedere științific, inclusiv valorificarea expertizei în microbiom a Lactobio și a portofoliului semnificativ de produse brevetate al companiei, pentru a dezvolta noi soluții cosmetice sigure și eficiente, folosind bacterii vii.
Compania Lactobio a fost fondată în 2017 de către Søren Kjærulff, Ph.D., și Charlotte Vedel, Ph.D. care au dezvoltat o platformă unică de descoperire a microbiomului, precum și o metodă de screening pentru a selecționa cele mai eficiente și sigure tulpini. Aceste probiotice de precizie, create dintr-o mare biobancă de bacterii lactobacillus, vor fi utilizate în dezvoltarea de formule topice cu bacterii vii, inspirate din natură, pentru a oferi numeroase beneficii pielii și părului.
“Danemarca are o istorie lungă în inovare bazată pe microorganisme vii, aplicată în alimentație, agricultură și sănătate. Tocmai în acest context am fost inspirați să fondăm Lactobio. Sunt deosebit de mândru de realizările echipei noastre și sunt entuziasmat de ceea ce ne oferă viitorul ca parte a L'Oréal Groupe, unde putem aplica cercetarea microbiomului către noi domenii de inovație în materie de frumusețe pentru oamenii din întreaga lume”, a adăugat Søren Kjærulff, Fondator & Chief Scientific Officer Lactobio.
L’Oréal România, parte a grupului L’Oréal, are o istorie de 25 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 20 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.
L’Oréal a raportat vânzăride 20,57 miliarde de euro în primele șase luni ale anului 2023, înregistrând o creștere de +12,0% față de rezultatele din aceeaşi perioadă a anului precedent, cu performanțe solide în Europa, Statele Unite și China.