La zece ani de la lansare, waterdrop bifează peste cinci milioane de clienți și venituri de aproximativ 150 de milioane de euro
waterdrop, brandul austriac de hidratare fondat la Viena, în 2016, sărbătorește, în acest an, cea de-a zecea aniversare prin campania globală „10 Years of Making Waves”, desfășurată în perioada 20 august - 30 septembrie 2026 pe piețele internaționale ale companiei, inclusiv în România. Aniversarea marchează atât un deceniu de expansiune internațională, cât și începutul unei noi etape în ambiția companiei de a-și dezvolta în continuare prezența globală și de a face hidratarea mai accesibilă pentru consumatori. 
La zece ani de la lansarea Microdrinks, cuburile compacte concepute pentru a face consumul de apă mai simplu și mai plăcut, waterdrop s-a dezvoltat într-o companie internațională profitabilă, cu peste cinci milioane de clienți în mai mult de 40 de țări de pe patru continente, peste 25.000 de puncte de vânzare retail și de brand, peste 50 de magazine proprii și venituri de aproximativ 150 de milioane de euro în 2025.
Povestea waterdrop a început în 2015, pornind de la o idee a fondatorului și CEO-ului Martin Murray: crearea unui produs convenabil, care să poată fi adăugat în apă și care să îi încurajeze pe oameni să se hidrateze corespunzător. Un an mai târziu, împreună cu fratele său, Henry Murray, și Christoph Hermann, acesta a transformat ideea într-o afacere și a lansat primele arome de Microdrinks.
De la primul său birou din Viena și primele patru arome, waterdrop și-a extins treptat portofoliul, distribuția și prezența geografică. Compania a intrat în Europa Centrală și de Est prin deschiderea unui birou în Brno, urmată de extinderea în Marea Britanie și Franța. Dezvoltarea a continuat prin deschiderea primului magazin flagship din Viena, lansarea propriei unități de producție în Germania și, ulterior, intrarea pe piețele din Statele Unite, Asia-Pacific, Australia și Balcani.
„În urmă cu zece ani, aveam o singură idee și un singur produs. Uneori, încă mi se pare ireal să văd cum acea idee s-au transformat într-un brand global, care a produs peste un miliard de capsule și care ajunge zilnic la milioane de oameni. Următorii zece ani mă entuziasmează și mai mult decât primii. Suntem profitabili, suntem în plină expansiune și dispunem acum de capacitatea necesară pentru a realiza tot ceea ce ne-am dorit dintotdeauna să construim”, declară Martin Murray, Co-fondator și CEO al waterdrop.
În prezent, waterdrop are peste 400 de angajați și operează prin intermediul a zece birouri la nivel mondial. De la înființarea companiei au fost produse peste 1,1 miliarde de microdrinks waterdrop, iar în ultimul deceniu au fost lansate peste 60 de arome. Brandul și-a construit, de asemenea, o comunitate de peste 2,4 milioane de urmăritori pe rețelele sociale și colaborează în prezent cu 14 ambasadori globali.
Creșterea companiei s-a reflectat și în performanța financiară. waterdrop a atins profitabilitatea în 2025, generând venituri de aproximativ 150 de milioane de euro. În 2026, compania a anunțat cea mai mare rundă de finanțare globală de până acum, de peste 100 de milioane de euro, oferind resurse suplimentare pentru următoarea etapă a dezvoltării sale internaționale.
Europa Centrală și de Est a reprezentat o piață importantă în procesul de extindere internațională a waterdrop, regiunea înregistrând o creștere exponențială în ultimii ani. Regiunea a fost oficializată la 28 februarie 2018 ca prima societate mixtă (joint venture) a waterdrop, punând bazele extinderii ulterioare a companiei în CEE. Piața din Slovacia a urmat în 2019, Polonia în 2020, România în 2021, iar Ungaria în 2022.
În 2025, waterdrop și-a consolidat structura regională prin înființarea unei echipe dedicate de Customer Experience (CX). În prezent, regiunea găzduiește, de asemenea, cinci magazine waterdrop. Pe măsură ce brandul își extinde prezența și își consolidează amprenta locală, Europa Centrală și de Est rămâne o regiune strategică, reflectând interesul tot mai mare al consumatorilor pentru soluții de hidratare convenabile, inovatoare și mai eficiente. Acest dinamism evidențiază rolul regiunii în următoarea etapă de dezvoltare internațională a waterdrop.
„România este una dintre piețele în care observăm un interes tot mai mare al consumatorilor pentru soluții de hidratare practice și accesibile, iar obiectivul nostru este să continuăm să aducem experiența globală waterdrop mai aproape de consumatorii locali. Următorul deceniu va fi despre a rămâne relevanți pentru nevoile lor în schimbare, continuând, în același timp, să facem consumul de apă mai simplu și mai plăcut”, a declarat Eliška Řezníček Dočkalová, Managing Director CEE al waterdrop.
waterdrop intenționează să continue expansiunea internațională, cu un accent mai puternic pe piețele din afara Europei, dezvoltând în același timp o abordare mai locală pe piețele unde este deja prezentă. Compania își propune, de asemenea, să-și extindă portofoliul dincolo de conceptul original Microdrinks, dezvoltând categorii precum băuturile energizante și cele cu electroliți și explorând noi direcții în zona de wellness pentru consumatori.
În același timp, waterdrop intenționează să-și consolideze prezența în toate canalele prin care consumatorii interacționează cu brandul, de la e-commerce și magazine proprii până la retail, B2B și marketplace-uri online. Ambiția pe termen lung este de a construi pe baza fundației europene și de a dezvolta în continuare waterdrop ca brand global de hidratare.








