Halewood și Recaș realizează peste 50% din exporturile de vin românesc

Producătorul Halewood România împreună cu Cramele Recaș realizează peste jumătate de exporturile românești de vinuri și 98% din livrările către Marea Britanie, potrivit lui Dan Muntean, directorul general Halewood România.

”Încercăm să introducem noi game de vinuri pentru export, unde avem deja o profitabilitate din ce în ce mai bună. Exportul este un pariu pe termen lung pentru că o piață se câștigă foarte greu”, afirmă Dan Muntean, care este și acționar în cadrul Halewood România.

În 2014, exporturile Halewood România către Marea Britanie au fost de 1,3 milioane de sticle, dintr-un total de 3 milioane de sticle livrate pe piețele externe.

Producătorul mai exportă cantități importante și în Estonia și Germania. ”Creșteri mari avem pe piețele din China, unde suntem prezenți de cinci-șase ani sau în Statele Unite ale Americii, unde suntem de numai doi ani”, a mai spus Dan Muntean.

Creștere de 15% a cifrei de afaceri

Halewood estimează o creștere de 15% a cifrei de afaceri în acest an, exporturile fiind unul dintre principalele motoare ale creșterii. ”Anul acesta a fost mai bun atât cantitativ cât și calitativ decât 2014, an în care plantațiile de viță-de-vie au fost afectate de boli și de alternanțele ploaie-soare. Anula cesta a fost mult mai liniștit”, susține Dan Muntean.

În 2015, Halewood a obținut o producție de 5.500 de tone de struguri, cu 25% mai mult decât anul trecut. Dintre acestea, 2.500 de tone de struguri au fost obținute în viile proprii, iar restul de 3.000 de tone au fost cumpărate de la parteneri.

Jumătate din producția companiei merge către export, iar în România 60% din vânzări sunt realizate în retail și 40% în HoReCa.

Halewood este unul dintre principalii producători de vin din România și deține 350 de hectare cu viţă-de-vie în Dealu Mare, Sebeş şi Murfatlar. În  prezent, grupul are patru divizii în România care sunt specializate în gestionarea culturilor de viţă-de-vie, producţia şi vânzarea de vinuri pe piaţa internă şi export. Brandurile Halewood cele mai vândute în retail sunt: Floare de lună, Floarea Soarelui și Prahova Valley. Halewood și Recaș realizează peste 50% din exporturile de vin românesc

Marco Giudici, Lidl: Vom deschide în jur de 200 de magazine în următorii șase ani
Marco Giudici, Lidl: Vom deschide în jur de 200 de magazine în următorii șase ani
Raportat la evoluția Lidl România de până acum și la planurile de viitor ale companiei, Marco Giudici, CEO-ul companiei, descrie România ca...
Competiția Progresiv Awards 2024 și-a desemnat finaliștii
Competiția Progresiv Awards 2024 și-a desemnat finaliștii
Progresiv Awards, competiția care premiază inovația și performanța în piața locală de retail & FMCG, anunță finaliștii ediției din...
Ciprian Roșca, Cramele Recaș: 2024 va fi ultimul an în care vom merge cu pași mici
Ciprian Roșca, Cramele Recaș: 2024 va fi ultimul an în care vom merge cu pași mici
Provocările par să fi devenit o tradiție a ultimilor ani, astfel încât 2024 nu putea face excepție de la regulă. Intrarea în vigoare a SGR...
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
După finalizarea investiției de șapte milioane euro într-o nouă unitate de producție, Artesana face trecerea spre o nouă etapă de dezvoltare,...
Competiția Progresiv Awards 2023 și-a desemnat câștigătorii
Competiția Progresiv Awards 2023 și-a desemnat câștigătorii
Progresiv Awards, competiția care premiază companiile, proiectele și oamenii care aduc plusvaloare în piața locală de retail și FMCG, a...
Alexandrion Group a finalizat preluarea Halewood
Alexandrion Group a finalizat preluarea Halewood
Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase pe plan local, a anunțat finalizarea tranzacției cu grupul englez Halewood...