Granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare
Ministerul Economiei a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare. 300 de milioane de euro pot fi accesate de la 1 septembrie 2022, pentru următorii doi ani, de firmele care vor îndeplini criteriile de eligibilitate.
Ghidul cuprinde informații privind modul de completare a documentelor care urmează a fi depuse de către potențiali solicitanți, în temeiul schemei de ajutor de stat, precum și toate condițiile care trebuie îndeplinite în vederea emiterii acordului de finanțare.
„Firmele românești beneficiază de punctaj suplimentar la accesarea fondurilor puse la dispoziție prin schema de ajutor de stat de la Ministerul Economiei. În plus, firmele care contribuie la reducerea dependenței de import vor avea prioritate conform grilei de punctaj. Acest demers încurajează realizarea unui lanț valoric esențial în dezvoltarea economiei naționale. Cele 300 de milioane de euro pe care le-am prevăzut sunt un sprijin de la bugetul de stat, de aceea consider că este important să creăm oportunitatea accesării acestor fonduri îndeosebi de către beneficiari români. De asemenea, companiile care vor realiza investiții în zonele defavorizate sau depopulate de pe teritoriul țării noastre obțin punctaj mai mare, la fel și cele care angajează peste 100 de persoane”, explică Florin Spătaru, Ministrul Economiei.
Citește și Schimbare de lider în topul retailerilor independenți din România
Firmele care vor să depună proiecte pentru obținerea de fonduri trebuie să nu înregistreze restanțe la bugetul general consolidat, să nu se afle în procedură de executare silită, insolvență, faliment sau alte proceduri de reorganizare judiciară, sau să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Întreprinderile care își doresc să acceseze fondurile puse la dispoziție prin schema de ajutor de stat de către Ministerul Economiei trebuie să asigure un plan de investiții de minimum 3 milioane euro și o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile eligibile.
De asemenea, firmele candidate trebuie să declare un capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și capitalurile proprii pozitive în ultimul exercițiu financiar încheiat. Printre condițiile de eligibilitate fac parte și investiții verzi de minimum 10% din valoarea proiectului.