Foodhub-ul Roadele Munților Făgăraș, parteneriat cu Sameday pentru extinderea distribuției
Foodhub-ul Roadele Munților Făgăraș își extinde rețeaua de distribuție la nivel național prin parteneriatul cu Sameday, una dintre cele mai mari companii de curierat din România.
Roadele Munților Făgăraș, o inițiativă ce reunește micii producători locali din jurul Munților Făgăraș, ajung acum în orice colț din țară datorită parteneriatului cu Sameday, unul dintre principalii jucători ai industriei de curierat. Astfel, peste 100 de produse create de 25 de producători locali, beneficiază de servicii de distribuție rapidă a coșurilor cu produse alimentare oriunde în țară, în condițiile în care aceștia nu au posibilitatea să ajungă ușor pe piețe mari de desfacere.
Centrul alimentar de colectare și distribuție a produselor locale din zona Munților Făgăraș a fost creat de Fundația Conservation Carpathia în anul 2021 și are ca scop susținerea și promovarea micilor afaceri locale, care fac agricultură în mod responsabil și care respectă natura. Până acum, Roadele Munților ajungeau în trei orașe mari din România, prin intermediul distribuției asigurate de echipa Conservation Carpathia.
”Datorită parteneriatului cu Sameday roadele munților și roadele oamenilor care le produc ajung pe tot mai multe mese, la nivel național. Fiecare produs vorbește despre un sat și despre o familie care duce mai departe tradiția sau o îmbunătățește. În fiecare coș cu merinde culese din Munții Făgăraș oamenii vor găsi gustul munților, savoarea soiurilor locale și îndemânarea oamenilor care le-au gătit”, a declarat Istvan Szabo, manager afaceri verzi în cadrul Fundației Conservation Carpathia.
Doritorii au la dispoziție coșuri predefinite, cu produse specifice Munților Făgăraș: hribi, fragi în dulceață, afine și mure în siropuri fără zahăr, brânzeturi, miere, sucuri și compoturi, produse local, în diferite combinații sănătoase. Comenzile se plasează online, prin completarea unui formular de comandă disponibil pe pagina de Facebook a foodhub-ului (https://www.facebook.com/RoadeleMuntilorFagarasFH/), iar acestea sunt livrate oriunde în țară de către compania de curierat Sameday. Toți producătorii locali din Roadele Munților sunt certificați, respectă natura în procesul de producție, cultivare sau culegere.
”Parteneriatul cu compania de curierat Sameday este un pas înainte în susținerea satelor din vecinătatea munților Făgăraș. Foodhub-ul Roadele Munților pune împreună producători de la care merită să cumperi, care lucrează pâmântul cu respect față de natură și față de cumpărător. Acești omeni merită să fie cunoscuți și promovați. Iar mâncarea bună trebuie să ajungă pe cât mai multe mese”, a mai adăugat Istvan Szabo, manager afaceri verzi.