ETi Milk Burger aduce copiii mai aproape de cărți cu ajutorul lui Fram Ursul Polar

Un parteneriat de poveste aduce împreună două branduri deopotrivă iubite de copii: ETi Milk Burger, gustarea favorită a micuților dornici de joacă, explorare și aventuri, și Fram, cel mai simpatic urs polar, iubit de generații întregi de copii, își unesc forțele într-o colaborare inedită. ETi Milk Burger aduce copiii mai aproape de cărți cu ajutorul lui Fram Ursul Polar

Din parteneriatul încheiat între ETi, compania care deține și comercializează Milk Burger în România, și Deveo Media, creatorii conceptului creativ Lumea lui Fram, a rezultat o campanie de loializare, derulată la nivel național, în perioada 11 septembrie – 29 decembrie 2023, cu premii totale în valoare de 60.000 lei. Cei care cumpără, pe durata campaniei, minimum 3 produse din seria Milk Burger X Fram pot câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre premiile următoare: cărți din lumea lui Fram sau vouchere pentru decorarea colțului de lectură din camera copiilor.

Campania „Descoperă lumea mai ușor cu Milk Burger în ajutor” este susținută printr-un plan de comunicare integrat, care include spot TV, digital, radio, precum și acțiuni de promovare specifice în punctele de vânzare.

Foto Cristina Sandulescu

„Milk Burger a pornit la drum împreună cu Fram într-o aventură comună, cu misiunea de a le deschide copiilor noi orizonturi prin intermediul cărților. Este un demers educațional la care ne-am alăturat cu mare bucurie și suntem încântați că le putem oferi celor mici  nu doar plăcerea unui desert delicios, ci și șansa de a-și dezvolta imaginația și creativitatea prin lectură”, declară Cristina Săndulescu, Marketing Manager, ETi Romania & Central Europe.

Cu ocazia acestui parteneriat, ETi lansează o nouă variantă de ambalaj pentru legendarul Milk Burger, care se va găsi la raft cu un design și mai atractiv alături de simpaticele personaje din seria de cărți Lumea lui Fram.

Milk Burger Campanie

Totodată, Milk Burger lansează propriul website - https://etimilkburger.com/ro/, locul virtual care prezintă informații valoroase despre faimoasa gustare cu lapte și miere în forma jucăușă a unui burger. Noul spațiu virtual este, de asemenea, locul unde îl găsim pe Fram, alături de simpaticii săi prieteni, prin intermediul mai multor jocuri online, adunate într-o secțiune dedicată, special gândită ca să dezvolte imaginația și creativitatea celor mici.

Pentru început, website-ul Milk Burger este disponibil doar în limba română, urmând a fi lansate versiuni în engleză și alte limbi reprezentative pentru țările unde ETi are prezență comercială.

„Cărți precum Fram la grădiniță, Fram începe școala sau Fram în lumea emoțiilor și a întunericului sunt titluri de un real folos pentru părinți atunci când au nevoie să-i ghideze pe cei mici în momente marcante din viața lor. Poveștile sunt însoțite de ilustrații adorabile, iar ceea ce le face cu adevărat speciale este că au fost scrise cu consiliere din partea unor psihologi și specialiști care au ajutat scriitorii să rezoneze cât mai bine cu universul copiilor. Ne bucurăm că prin parteneriatul cu Milk Burger, Lumea lui Fram va reuși să ajugă la cât mai mulți copii din România”, adaugă Ciprian Beldean, General Manager Deveo Media.

Mesajul comun al inițiativei, ce poartă semnătura Fram și Milk Burger, către părinți și copii este că timpul petrecut împreună citind o carte este un dar de care se pot bucura acum pe deplin, dar care-și va dovedi valoarea și peste ani.

ETi Milk Burger face parte din portofoliul producătorului de dulciuri ETi. Produsul a fost lansat, în 2013, în Turcia, țară unde în numai 4 luni de la lansare a atins o cotă de piață de 10%. Doi ani mai târziu, în 2015, brandul a primit din partea AC Nielsen titlul de „Inovația anului în Europa”.

Pe piața românească, ETi Milk Burger fost lansat în noiembrie 2017, după primele patru luni de la lansare atingând o cotă de piață de 12.4%, iar în mai puțin de doi ani a fost votat ”Produsul Anului 2019” în categoria ”Desert rece”. Milk Burger este al doilea jucător pe piață din categoria produse refrigerate.

Pe lângă ETi Milk Burger, printre brandurile cunoscute din portofoliul ETi mai fac parte Dare și ETi Puf.

„Lumea lui Fram” este un proiect educativ creat de Deveo Media care reunește ateliere de lectură pentru copiii din grădinițe și școli, piesa de teatru multimedia „Cum am devenit celebru” (regia Diana Bonțidean) și cărțile „Aventurile lui Fram, ursul polar”, volumele I și II, care prezintă povestea din romanul lui Cezar Petrescu adaptată de Adrian Barbu și ilustrată de Alexandra Abagiu pentru copiii preșcolari (Editura Curtea Veche, 2018); cărțile educative în versuri „Fram în lumea fructelor și a legumelor”, de Iulia Burtea, „Fram în lumea culorilor și a formelor”, de Anca Stănescu și Iulia Burtea, ambele cu ilustrații de Oana Cocheci și Alexandra Abagiu (Editura Curtea Veche, 2019); cărțile de dezvoltare emoțională „Fram la grădiniță” și „Fram în lumea emoțiilor și a întunericului”, semnate de psiholoaga Irina Forgaciu, ilustrate de Alexandra Abagiu (Editura Curtea Veche, 2019).

*Articol susținut de ETi European Food Industries.

Kaufland deschide cel de-al 21-lea magazin din București
Kaufland deschide cel de-al 21-lea magazin din București
Kaufland România inaugurează săptămâna aceasta un nou magazin în nordul Capitalei, în cartierul Pipera. Acesta este hipermarketul cu numărul...
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Circa 150 de manageri din industriile de retail și FMCG și-au dat întâlnire pe 13 iunie, la The Tent by Clubul Diplomatic, la cea de-a 13-a...
Stephane Batoux, numit la conducerea operațiunilor ETi la nivel global
Stephane Batoux, numit la conducerea operațiunilor ETi la nivel global
Stephane Batoux, executiv cu peste 20 de ani de experiență în industria FMCG, a fost promovat în poziția de Global CEO al producătorului de...
Incursiune în bucătăria celei mai mari fabrici locale de dulciuri
Incursiune în bucătăria celei mai mari fabrici locale de dulciuri
În era automatizării, creșterea sănătoasă a unui business de producție se leagă în mod direct de eficientizarea proceselor și...