Dobrogea Grup: Capacitatea de producție este suficientă pentru a acoperi cererea

Dobrogea Grup, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de panificație și producătorul brandului Eugenia, susține că volumul de producție a companiei este suficient pentru a acoperi cererea de pâine și biscuiți atât în momentul de față, cât și în lunile viitoare. Față de o lună normală de vânzare, în cazul Dobrogea Grup, cererile venite din partea marilor lanțuri de magazine s-au dublat în ultima lună, însă au fost similare cu vânzările din lunile din perioada de Paște / Crăciun. Dobrogea Grup: Capacitatea de producție este suficientă pentru a acoperi cererea

”Deși avem o varietate mare de sortimente de pâine ambalată și biscuiți, acestea fiind produse pe linii automatizate, fără contact direct cu produsele, avem o productivitate sporită și astfel putem face față unei cereri mărite în mod constant. În ceea ce privește partea de morărit, fluctuația este destul de mare, fiind influențată în mod direct de solicitările clienților în această perioadă, dar și de inconstanța în aprovizionarea cu ambalaje”, au precizat reprezentanții Dobrogea Group pentru Progresiv.

Din punctul de vedere al materiei prime, producătorul constănțean spune că nu au fost întreruperi de livrări de la furnizorii direcți, în modul normal de lucru compania asigurându-și un stoc de materii prime și ambalaje acoperitor pentru 2-3 luni, în funcție de categoria de produse și rulajul acestora.

”Pe partea de aprovizionare cu ambalaje estimăm să mai apară dificultăți și întreruperi, însă printr-o planificare și organizare mai bună a necesarului, ne propunem să acoperim cererea existentă. Livrările către clienții din retail au fost afectate în primele zile deoarece solicitările au fost foarte mari. Acum, suntem în ritmul normal de funcționare și livrare către IKA. De asemenea, ne propunem să păstrăm prețurile actuale către clienți, tocmai pentru a asigura constanța în livrări”, au mai punctat reprezentanții Dobrogea Grup.

Dobrogea Grup este unul dintre cei mai mari producători de mărărit și panificație pe plan local. Potrivit celor mai recente date financiare, compania a raportat în 2018 o cifră de afaceri de 165 de milioane de lei, în ușoară creștere față de anul precedent și a revenit pe profit, înregistrând un rezultat net de 1,2 milioane de lei, după ce în anul anterior pierderile se ridicaseră la 31 de milioane de lei.

Biscuiții, o categorie în care puterea brandurilor își spune cuvântul
Biscuiții, o categorie în care puterea brandurilor își spune cuvântul
Dacă pentru categoria de biscuiți 2023 a fost un an bun nu același lucru se poate spune despre anul care urmează. Chiar dacă biscuiții au fost...
Dobrogea Grup are un nou Marketing Director
Dobrogea Grup are un nou Marketing Director
Dobrogea Grup, unul dintre principalii jucători pe piața locală de morărit și panificație, a numit-o recent pe Valeria Crețu în poziția de...
Piața ambalajelor în FMCG, de la necesitate la sustenabilitate
Piața ambalajelor în FMCG, de la necesitate la sustenabilitate
O industrie în continuă evoluție, caracterizată de ceva timp de interesul tot mai mare pentru colectare și reciclare, piața ambalajelor din...
Biscuiții dulci și napolitanele, o piață în revenire, dar încă dependentă de contextul social
Biscuiții dulci și napolitanele, o piață în revenire, dar încă dependentă de contextul social
Pe o piață bazată pe puterea brandului și prea puțin sensibilă la promoții, modificarea comportamentului de consum rescrie ratele de creștere...
Mihai Neagu preia conducerea Dobrogea Grup
Mihai Neagu preia conducerea Dobrogea Grup
Mihai Neagu, cel care a ocupat timp de patru ani poziția de Director General al producătorului de snackuri Mogyi România, preia începând cu data...
Provocarea secolului pentru mediul de business: pandemia de coronavirus
Provocarea secolului pentru mediul de business: pandemia de coronavirus
Businessuri închise, activitate suspendată, personal în șomaj tehnic, măsuri fiscale urgente pentru limitarea pierderilor economice. Pe scurt,...