Desprevin.ro lansează un vin rose cu Domeniile Averești

Desprevin.ro, un demers antreprenorial coordonat de Alex Dona și Marina Samoilă, ce cuprinde o platformă editorială și s-a extins în zona de e-commerce cu magazinul winedeals.ro, creează cea de-a doua etichetă, Primul rose. Acest produs este al doilea din seria Primul, este un asamblaj din Busuioacă de Bohotic și Pinot Noir și este îmbuteliat de Domeniie Averești. Desprevin.ro lansează un vin rose cu Domeniile Averești

Atât Primul roșu, cât și Primul rose pot fi achizitionate de pe desprevin.ro, winedeals.ro și dintr-o serie limitată și atent selecționată de locații HoReCa. “Când am lansat vinul roșu, primul născut din familia Primul, povesteam că am realizat ceva unic și reprezentativ pentru noi și pentru crama pe care am selectat-o atunci, Gîrboiu. Varianta rose, cea de-a doua etichetă Primul, am ales să o producem alături de Domeniile Averești, o cramă care ne-a impresionat prin faptul că a readus Busuioaca de Bohotin în inimile românilor și că a reușit să-și perfecționeze vinificarea pentru a obține vinuri remarcabile din acest soi”, afirmă Marina Samoilă, Director Executiv și wine expert desprevin.ro & winedeals.ro

“Primul a fot creat ca private label premium desprevin.ro într-un moment în care consumul de vinuri din categoria premium, vinurile cu poveste, reprezentau o bucată mare din opțiunile de cumpărare. Această tendință se menține încă și merge mână în mână cu preferința consumatorilor de a încerca vinuri rose preponderent în perioada verii, dar nu numai. Această nouă ediție din seria Primul vine astfel și ca răspuns la cerințele pieței, pentru că suntem un business conectat la consumatori, dincolo de a fi niște buni cunoscători ai vinului”, menționează Alex Dona, Chief Drinking Officer desprevin.ro & winedeals.ro. 

Primul este cel mai recent proiect, lansat în decembrie 2021, de cei doi antreprenori Alex Dona și Marina Samoilă, cofondatorii desprevin.ro si winedeals.ro. Primul, un vin premium unic marcă înregistrată desprevin.ro, este primul vin itinerant din lume ce va fi produs în fiecare an cu o altă cramă, din alte soiuri de struguri, în serii limitate. Desprevin.ro este o platformă editorială online lansată în aprilie 2020, ce propune pasionaților de vin o incursiune săptămânală în câte o cramă, prezentând interviuri, legende și cunoștințe despre oameni, locuri și vin. Din shopul desprevin.ro, clienții pot comanda selecții de vinuri reprezentative realizate de Marina Samoilă, wine expert & cofondatoare a platformei. Fiecare selecție comandată pe website și livrată acasă este însoțită de fișe de degustare și jocuri de testat abilitățile de degustător alături de cei dragi, ce probează capacitățile de degustare ale fiecăruia. În plus, clienții care vor să aprofundeze povestea vinurilor pot accesa degustări online cu Marina Samoilă. Winedeals.ro a fost lansat în februarie 2022 și este astăzi cel mai mare magazin online de vinuri din România, cu peste 4.600 de etichete locale și internaționale.

Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Deschidem Vinul Românesc, programul Carrefour România care sprijină industria vinurilor românești încă din 2019, a susținut, la invitația...
WineDeals.ro, magazinul care își propune să devină Netflixul iubitorilor de vin
WineDeals.ro, magazinul care își propune să devină Netflixul iubitorilor de vin
Cu o selecție de 4.600 de etichete de vin, precum și accesorii și gadgeturi pentru vin, WineDeals.ro se poziționează ca cel mai mare astfel de...
Desprevin.ro și Winedeals.ro, noi parteneriate cu Edenred si Glovo Express
Desprevin.ro și Winedeals.ro, noi parteneriate cu Edenred si Glovo Express
Platformele Desprevin.ro și Winedeals.ro au încheiat un parteneriat cu Edenred pentru achiziția vinurilor prin carduri nou și și-au listat cele...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...
Fondatorii Despre Vin lansează Winedeals.ro, magazin online cu peste 3.000 de vinuri
Fondatorii Despre Vin lansează Winedeals.ro, magazin online cu peste 3.000 de vinuri
Cu peste 3.000 de vinuri din toate soiurile disponibile chiar de la lansare, winedeals.ro este cel mai mare magazin de vinuri din România, ce...
Desprevin.ro, vânzări de peste 600.000 de lei în primul an de activitate
Desprevin.ro, vânzări de peste 600.000 de lei în primul an de activitate
Desprevin.ro, platformă lansată în primăvara anului trecut, în timpul stării de urgență, a generat vânzări de peste 600.000 lei și un...