Cris-Tim relansează portofoliul de lactate sub brandul omonim
Cris-Tim, business activ în piața de mezeluri, lactate, ready meals și vinuri, relansează portofoliul de lactate sub brandul Cris-Tim. Compania a intrat în piața de lactate în 2013 cu brandul Mugura, investind peste 20 de milioane de euro în perioada 2013-2023, dintre care aproximativ 4 milioane de euro investiți anul trecut pentru a pregăti lansarea lactatelor produse în Eco Ferm sub brandul Cris-Tim.
„Suntem activi din 2023 în această piață, produsele fiind disponibile în piață sub brandul Mugura. Folosim doar lapte din ferma noastră care vine de la 2.000 de vaci, care produc maximum 38-40 de litri pe zi. Mugura a fost un exercițiu prin care să pregătim momentul de astăzi, relansarea lactatelor sub brandul Cris-Tim”, au punctat reprezentanții companiei.
Portofoliul include iaurt, smântână, cașcaval, mozzarella, unt, dar și acidofile. Produsele vor fi disponibile atât în retailul independent, dar și în marile lanțuri de magazine.
„Ne așteptăm la o creștere și mai solidă, având în vedere încrederea pe care consumatorii români o acordă brandului Cris-Tim. În ceea ce privește distribuția, avem în vedere să ne extindem prezența în diferite zone și magazine din întreaga țară pentru ca lactatele noastre să fie mai accesibile pentru consumatori. În cazul lactatelor Mugura, am folosit cu preponderență canalul TT pentru vânzări, zonă în care raportăm creștere de la an la an, acum targetăm și canalul IKA”, au mai punctat reprezentanții Cris-Tim.
EcoFerm are o producție anuală de 11 milioane de litri de lapte şi o capacitate de procesare de 60.000 de litri pe zi. Hrana celor 2.000 de animale este exclusiv asigurată de ceea ce se cultivă - grâu, porumb, orz, lucernă şi triticale - pe cele 1.300 de hectare ale fermei, iar fertilizarea se face în proporție de 50% cu îngrășăminte naturale.
Grupul Cris-Tim este unul dintre cele mai businessuri antreprenoriale românești, activ pe trei mari categorii de produse: mezeluri, lactate și produse ready-meal. În 2019, Radu Timiș, fondatorul Cris-Tim a predat ștafeta la conducerea companiei către fiul său, Radu Timiș Junior, care până atunci deținuse poziția de Director Comercial.
Cris-Tim este o remarcabilă poveste despre antreprenoriat, viziune și perseverență. Aflată în primul său sfert de veac, a fost începută de Radu și Cristina Timiș pentru ca azi să fi devenit deja un best seller de care puțini români din țară și din diaspora să nu fi auzit. Un brand care se identifică aproape cu România post decembristă, cu suișurile și cu coborâșurile din acest sfert de veac în care țara noastră și-a tot căutat drumul în istorie.
Cu un accent puternic pe calitate, inovație și angajament față de valorile tradiționale, marea familie Cris-Tim, din care fac parte atât membrii familiei Timiș, cât și cei aproape 2.700 de angajați, a reușit să-și croiască propriul drum către succes în industria alimentară și în peisajul de business din România.
În cele trei decenii de existență, holding-ul de familie Cris-Tim a fost mereu un business care a dat trendul pieței, care a inovat, un creator de standarde și bune practici pentru industria de profil în toate domeniile în care a activat, în principal, dar fără a se limita la acestea: producție, logistică, vânzări, cercetare și dezvoltare, marketing etc. Un brand lansat de romani, care s-a dezvoltat constant cu ajutorul romanilor si pentru toti romanii de pretutindeni, pas cu pas, generație cu generație deja, se poate spune, și care a ajuns recunoscut inclusiv peste hotare.
Pe lângă unitățile de producție pentru preparatele din carne situate la Filipeștii de Pădure și Măgureni, precum și gama de produse "ready meal" sub marca Bunătăți, grupul Cris-Tim are în portofoliu și brandul de lactate Eco-Ferm, produse lactate realizate exclusiv în România, din lapte propriu, provenit de la Ferma de la Boldești. În același timp, grupul a dezvoltat o rețea de magazine proprii gestionate exclusiv, în diverse orașe din România, sub numele de "Magazinele de Producător CRIS-TIM", unde consumatorii pot găsi tot portofoliul Cris-Tim.
Totodată, familia Timiș a realizat investiții semnificative în agricultură, energie și turism, toate sub umbrela aceluiași holding familial, un business ridicat pentru un veac, de români, cu români, și pentru românii de pretutindeni.