Categoria balsamurilor de rufe: cum devine prospețimea un avantaj competitiv
Există ceva reconfortant în senzația unui articol de îmbrăcăminte proaspăt spălat: textura plăcută, aspectul îngrijit și parfumul curat care dă un plus de încredere. În viața de zi cu zi însă, această senzație nu rezistă întotdeauna până la finalul zilei – între drumuri, activități și ritmul alert, prospețimea pare să se estompeze prea repede. 
Pentru consumatorii care caută soluții pentru menținerea aspectului catifelat și protecției hainelor, dar și pentru o prospețime de durată, răspunsul stă într-o combinație de obiceiuri simple și produse eficiente, formulate special pentru a prelungi experiența olfactivă.
Prospețimea care nu rezistă – o realitate pentru mulți consumatori
Senzația de „proaspăt spălat” este apreciată, însă nu de puține ori dispare înainte de finalul zilei. Studiile arată că mai puțin de un sfert dintre consumatori consideră că hainele lor își păstrează prospețimea la un nivel ridicat până seara. Această percepție nu este rezultatul unei rutine greșite, ci mai degrabă al limitărilor produselor utilizate și al modului în care parfumul este eliberat din țesături.
De ce își pierd hainele moliciunea și aspectul în timp
În utilizarea zilnică, materialele sunt supuse unui proces constant de uzură: frecare, spălări repetate, interacțiunea cu alte textile în timpul ciclului de spălare. În timp, acestea afectează atât textura, cât și aspectul general. O rutină eficientă de îngrijire trebuie să răspundă simultan la două nevoi esențiale:
- Textură catifelată, perceptibilă la atingere: astfel încât puloverele, tricourile, lenjeria de pat și prosoapele să-și păstreze senzația plăcută la contactul cu pielea.
- Prospețime de care te poți bucura: hainele tale miros plăcut nu doar imediat după spălare, ci și pe parcursul zilei.
Tehnologia din spatele prospețimii activate la atingere
Lenor utilizează „bule de parfum” – microcapsule parfumate care aderă la țesături în timpul spălării. Atunci când porți, atingi sau îți miști hainele, capsulele eliberează parfum, iar acest mecanism este cunoscut drept prospețime activată la atingere.
În formulele tradiționale, micro capsulele se sparg rapid, eliberând parfumul imediat după spălare, ceea ce explică de ce mirosul dispare relativ repede.
Ce aduc diferit bulele de parfum îmbunătățite de la Lenor?
Noile tehnologii Lenor vin cu îmbunătățiri semnificative: capsulele au o structură mai rezistentă, permițând o eliberare graduală a parfumului și, implicit, o experiență de prospețime mai îndelungată. Potrivit testelor din laborator, chiar și după 40 de atingeri, hainele păstrează aproximativ 41% din intensitatea inițială a parfumului – dublu față de formulele anterioare Lenor. În plus, conceptul se apropie de senzația de prospețime de după duș: un miros curat, care poate dura până la 24 de ore.
Noua formulă nu înseamnă doar un miros mai plăcut, ci și un mod diferit în care acesta este perceput și păstrat:
- Intensitatea prospețimii este mai ridicată datorită sistemului de depunere a parfumului, care face ca mirosul să fie mai prezent și mai persistent pe țesături.
- Durata prospețimii este extinsă prin noile „bule de parfum” cu structură mai rezistentă, care protejează parfumul și îl eliberează treptat.
De ce balsamul Lenor Spring Awakening este o alegere preferată
Pentru consumatorii care preferă un parfum care oferă senzația de prospețime curată și reconfortantă – proaspăt, lejer și potrivit pentru utilizarea de zi cu zi – Lenor Spring Awakening este conceput pentru a transforma spălatul rufelor dintr-o rutină într-o experiență plăcută.
O reinterpretare a unui parfum deja îndrăgit
Lenor a extins gama parfumului său apreciat Spring Awakening, păstrând ADN-ul olfactiv iconic care a consacrat această variantă. Practic, noua formulă introduce un acord inedit, ce adaugă o notă sofisticată și modernă.
Inovație în categorie: mai multe capsule, experiență olfactivă mai intensă
Noile formule din gamă includ un număr semnificativ mai mare de capsule de parfum (până la +35%, în funcție de variantă), ceea ce se traduce prin:
- intensitate crescută a parfumului
- persistență mai mare în timp
- experiență senzorială îmbunătățită, la fiecare purtare
În plus, păstrarea ADN-ului olfactiv al parfumurilor consacrate, combinat cu acorduri noi, răspunde tendințelor actuale de rafinare și diversificare a experienței consumatorului.
Rutina simplă pentru îngrijirea eficientă a hainelor
Consumatorii nu trebuie să recurgă la soluții complicate. Câteva ajustări în rutina de spălare pot face diferența:
1. Evitarea supraîncărcării mașinii:
Supraîncărcarea tamburului crește frecarea între materiale și reduce distribuirea uniformă a balsamului. În mod ideal, ar trebui să rămână suficient spațiu pentru a introduce mâna în partea superioară a tamburului, astfel încât hainele să se poată mișca liber în timpul spălării.
Verificare rapidă: dacă hainele ies din mașină răsucite într-un „cordon” compact, este posibil ca încărcătura să fi fost prea mare.
2. Sortarea după tipul materialului:
Consumatorii preocupați de uzura cauzată de spălare, pot încerca să sorteze rufele și în funcție de greutatea și textura materialelor:
- Articole mai grele/aspre: denim, prosoape, hanorace cu fermoar
- Articole ușoare/delicate: bluze, tricotaje, echipament sport (este recomandat un sac de protecție pentru un plus de siguranță)
Această separare reduce agățarea, formarea scamelor și aspectul „aspru” al materialelor în timp.
3. Protejarea materialelor înainte de spălare:
Închiderea fermoarelor, nasturilor și întoarcerea hainelor pe dos contribuie la menținerea aspectului.
4. Alegerea ciclurilor scurte și a temperaturilor scăzute:
Spălările la temperaturi de 30°C sau mai mici sunt suficiente pentru multe tipuri de rufe și ajută la protejarea fibrelor.
5. Utilizarea constantă a unui balsam de rufe performant, precum Lenor Spring Awakening
Acesta este elementul care influențează direct atât textura, cât și persistența parfumului.
În contextul actual, în care consumatorii caută eficiență și experiențe senzoriale superioare, categoria îngrijirii rufelor evoluează către soluții care combină performanța tehnologică cu beneficiile emoționale.
*Articol susținut de Procter & Gamble.








