Avon lansează programul de franciză
Avon, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de cosmetice, anunța lansarea modelului de franciză la nivel național.
Cu o prezență de peste 137 de ani în industria globală a cosmeticelor și 26 de ani în România, Avon este reprezentată de o comunitate extinsă de antreprenori. Nouă din zece femei din România cunosc brandul Avon, iar cinci din zece folosesc produsele.
Magazinul operat în sistem franciză beneficiază de un portofoliu de produse dedicat exclusiv pentru mediul de retail, astfel încât să poată oferi clienților o gamă variată și adaptată la nevoile acestui segment. Acest lucru este întregit de promoții și campanii personalizate, create strategic pentru a atrage și fideliza clienții din cadrul francizei de retail.
În anul 2019 grupului brazilian Natura&Co achiziționa Avon pentru suma de 3,7 miliarde de dolari, compania nou formată fiind evaluată la circa 11 miliarde de dolari în momentul preluării. În România Avon înregistra în anul 2022 o cifră de afaceri de 334,7 milioane de lei și un profit net de 10,7 milioane de lei, potrivit ultimelor date financiare disponibile pe Ministerul de Finanțe.
În contextul pandemiei, utilizarea produselor cosmetice și de îngrijire personală a suferit modificări pentru jumătate dintre românii din mediul urban. 28% dintre respondenți au ales să folosească mai puține produse cosmetice de când a început pandemia (în special tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani - 45%). De asemenea, 12% dintre românii din mediul urban declară că au o altă rutină de când a început pandemia, iar 6% dintre aceștia au renunțat de tot să mai folosească produse cosmetice, arată un studiu iSense Solutions.